* Mihai Muti, în vârstă de 20 de ani, din satul Vişani, este tânărul rom care i-a înfipt coasa în spate minorului de 14 ani * acesta a fost reţinut pe ordonanţă pentru omor calificat, ieri fiind dus în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă * judecătorii l-au trimis în spatele gratiilor pe ucigaş * minorul a fost străpuns cu coasa după ce a mers să îşi ceară soţia înapoi
Ţigan de 14 ani, din Vişani, ucis pentru că a vrut să îşi recupereze soţia. Familia acestuia plătise bani frumoşi pentru o tânără de 15 ani, care urma să îşi împartă viaţa cu cel ucis. Acum ceva timp, mireasa a fost luată acasă de mama vitregă, nemulţumită de banii primiţi. Cele două familii de romi au intrat în conflict, mirele de 14 ani, care a tot insistat să îşi primescă soţia înapoi, fiind străpuns cu o coasă, de fratele vitreg al fetei. Poliţiştii de la Investigaţii Criminale şi procurorul criminalist au demarat imediat cercetările şi, în scurt timp, au dat de urma criminalului. Mihai Muti, zis "Piţa", în vârstă de 20 de ani, din satul Vişani, fratele vitreg al miresei, a fost reţinut pe ordonanţă pentru infracţiunea de omor calificat. Ieri, acesta a fost dus în faţa instanţei, care a emis pe numele lui mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile. "S-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva inculpatului Muti Mihai pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, constând în aceea că în ziua de 19 iunie i-a aplicat victimei, Mocanu Ionel, o lovitură cu o coasă, în partea superioară a spatelui. Lama coasei a traversat corpul victimei, creând o plagă de ieşire în zona abdominală, iar leziunile astfel cauzate au condus la decesul imediat al victimei", se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila.
Tragedia din Vişani s-a produs miercuri, la ora 15.00, poliţiştii de la Postul de Poliţie Comunal Vişani fiind sesizaţi despr