În locul numit Bodinari, din comuna Vintileasca, trei fraţi împreună cu mama lor de 97 de ani trăiesc ca-n Evul Mediu, departe de orice aşezare omenească, spunând că n-au nevoie de nimic. Voica, de 70 de ani, Gheorghe, de 60 de ani, Vasile Turea, de 73 de ani, şi mama lor, Iepistemia, de 97 de ani nu vor curent electric, n-au avut niciodată telefon, nu se tem de sălbăticiuni şi nu şi-au dorit vreodată vreun aparat electrocasnic, mărturisind deschis că dacă prin cine ştie ce minune ar primi un televizor, nici n-ar ştii să-l pornească! Habar n-au ce-i acela un supermarket. De pe vremea lui Ceauşescu nu şi-au mai cumpărat vreo haină. Şi n-au mai văzut Focşaniul de zeci de ani. „M-aş rătăci şi în Vintileasca, şi prin Dumitreşti, dacă m-aş duce... Da’ la ce să mă duc, că trăim cu ce-avem pe lângă casă: câteva oi, o vacă, ceva orătănii... că porc n-am mai crescut de când ni l-a mâncat ursu... E greu p-acilea, de dihănii şi de singurătate... Că de restu ne descurcăm...”, zice Voica.

În ediţia de mâine veţi putea citi continuarea acestui reportaj, protagonist fiind Vasile Turea, cel mai filosof, cel mai învăţat şi plimbat prin lume membru al acestei stranii familii.

Uimitoare şi tainice, ca şi frumuseţile pădurilor Vrancei, sunt şi poveştile celor ce de zeci şi zeci de ani, au ales să trăiască ascunşi în ele. Precum frunzişul copacilor ce freamătă în solitudinea înălţimilor, aşa şi oamenii pe care i-am descoperit, întâmplător, dincolo de desişul codrilor din Vintileasca au ales să-şi înşire salba zilelor şi nopţilor întregii lor vieţi, în singurătate, departe de orice semn de civilizaţie... Imediat ce calci în ogrăzile lor ciudate, te încearcă sentimentul straniu că acolo, la Bodinari, timpul s-a oprit! Pur şi simplu! Ca şi cum, într-un moment de răgaz de la facerea vremilor, mâna divină s-a ridicat să mângâie vântu