Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Privatizarea CFR Marfă. Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu: Oferta GFR a fost acceptată, continuă negocierile pentru declararea câștigătorului licitației

Publicat in News Timisoara, joi 20 iunie 2013 ·

În urmă cu puține minute, ministrul Transporturilor Relu Fenechiu a anunțat public că oferta depusă de singurul competitor rămas în cursă pentru preluarea companiei CFR Marfă s-a calificat, urmând să se poarte negocieri pentru finalizarea procedurilor de atribuire și anunțarea câștigătorului.

Ministrul Relu Fenechiu nu a dorit să furnizeze informații suplimentare despre conținutul discuțiilor care urmează să fie purtate cu reprezentanții companiei GFR, limitându-se să declare că prețul oferit este mai mare decât suma de 180 de milioane de euro care fusese avansată ca sumă minimă pentru preluarea companiei CFR Marfă și că singurul impediment în acest moment îl reprezintă condițiile pe care ofertantul GFR încearcă să le negocieze cu statul român.

În acest context, ministrul Fenechiu a precizat că oferta financiară depusă califică GFR pentru finalizarea procedurilor de licitație, dar că statul nu este dispus să accepte niciun fel de alte condiții, în conformitate cu anunțul făcut inițial referitor la privatizarea CFR Marfă.

Reamintim că Grup Feroviar Român, compania deținută de omul de afaceri Gruia Stoica, a rămas, începând de ieri, singurul ofertant din cursa pentru privatizarea CFR Marfă, după anunțul referitor la retragere făcut acum două săptămâni de compania americană OmniTRAX și cel făcut chiar în cursul zilei de ieri de asocierea româno-austriacă Transferoviar Grup – Donau Finanz.

Ambele companii care s-au retras din cursă au anunțat că vor contesta modul în care s-au desfășurat procedurile de licitație.

Premierul român Victor Ponta: ”Nu pot acum decât să cer Ministerului Transporturilor să negocieze foarte bine după declararea câştigătorului!”

În cursul acestei dimineți, premierul român a precizat pe tema privatizării CFR Marfă, al cărei rezultat ar urma să fie anunțat în cursul acestei zile, următoarele:

“Nu pot acum dec

Articolul in News Timisoara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 9 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 9 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 9 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 6 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 13 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 6 ore
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

USR cere demararea de urgenţă a procedurilor de numire a unui nou Avocat al Poporului: Am devenit ţara mandatelor expirate ocupate abuziv

News.ro acum 13 ore
USR cere conducerii Parlamentului să demareze de urgenţă procedura de numire a unui nou Avocat al Poporului, în condiţiile în care mandatul Renatei Weber la conducerea instituţiei a expirat cu mai bine de jumătate de an în urmă. USR atrage atenţia c

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 9 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Pedeapsa primită de un italian de 70 de ani care și-a împușcat cu mitraliera soția româncă și pe fiica acesteia: ”Din motive de înțeles omenește”

Ziare.com acum 10 ore
Un italian în vârstă de 70 de ani a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, în loc de detenție pe viață, după ce și-a ucis soția și pe fiica acesteia, din motive ”de înțeles omenește”, a anunțat, la data de 13 ianuarie 2025, agenția italiană de p

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum 11 ore
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

Vremea

București
acum

-2°
mar.

-2°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/3°
vin.

1°/7°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mar.

-8°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-6°
mar.

-6°/3°
mie.

-3°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°