Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ACD și USL nu vor fi afectate de o eventuală participare separată la alegerile europarlamentare

Publicat in Gazeta de Navodari, joi 20 iunie 2013 ·

O candidatură pe liste separate PNL – PC la alegerile europarlamentare nu înseamnă ruperea Alianței cu Partidul Conservator. Partidul Național Liberal a respectat până acum protocolul încheiat cu Partidul Conservator în 5 ianuarie 2011 când s-a înființat Alianța de Centru-Dreapta PNL-PC. Noi nu avem nimic a ne reproșa în relația pe care o avem cu PC, atât timp cât angajamentele asumate au fost respectate și nu au intrat în contradicție cu proiectele de modernizare a statutui promise electoratului. În ceea ce privește participarea la alegerile europarlamentare, nici protocolul ACD, nici cel al USL nu prevede vreo regulă cu privire la scrutinul de anul viitor. Orice fel de discuție politică pe acest subiect este deschisă și nu reprezintă în niciun fel vreo degradare a relațiilor politice în interiorul ACD sau în interiorul USL, idee susținută și de vicepreședintele PNL Mihai Voicu: “Am remarcat faptul că au fost exprimate şi unele nemulţumiri cu privire la funcţionarea Alianţei de Centru Dreapta. Din perspectiva noastră, relaţiile politice au fost totdeauna şi sunt unele cel puţin normale, dacă nu amicale. ACD în acest moment îşi desfăşoară activitatea politică în cadrul USL şi poate din această perspectivă greutatea într-adevăr a căzut pe activitatea Uniunii Social Liberale, dar sunt convins că prin discuţii la nivel de lideri politici se pot lămuri toate semnele de întrebare care există”. Trebuie să ținem cont că alegerile europarlamentare au o caracteristică, și anume că ele se desfășoară în interiorul familiilor politice europene, ceea ce justifică o participare pe liste separate din 2014.

O candidatură pe liste separate PNL – PC la alegerile europarlamentare nu înseamnă ruperea Alianței cu Partidul Conservator. Partidul Național Liberal a respectat până acum protocolul încheiat cu Partidul Conservator în 5 ianuarie 2011 când s-a înființat Alianța de Centru-D

Articolul in Gazeta de Navodari >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum o ora
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 4 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 3 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 2 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 4 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Rusia confiscă cea mai mare cantitate de droguri din 2025, 820 de kilograme de cocaină provenind din America Latină, ascunse în containere cu banane

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Autorităţile ruse au confiscat miercuri cea mai mare cantitate de droguri din 2025 în Rusia, descoperind 820 de kilograme de cocaină provenind din America Latină, ascunse în containere cu banane, rel

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 3 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 11 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 4 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

21°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/33°
Constanta
acum

20°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

18°/32°
Timisoara
acum

19°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°
dum.

20°/38°