Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Curtea franceză de Casaţie şi-a declinat competenţa privind recuzarea judecătorilor lui Sarkozy

Publicat in Adevarul, joi 20 iunie 2013 ·

Curtea franceză de Casaţie şi-a declinat competenţa cu privire la cererea privind o suspiciune legitimă vizând cei trei judecători din Bordeaux ce instruiesc cazul Bettencourt, apreciind că cererea avocatului fostului preşedinte Sarkozy este de competenţa Curţii de Apel din oraş, relatează AFP.

Patrice Spinosi, avocatul lui Nicolas Sarkozy şi al altor şase persoane inculpate în acest dosar, a anunţat că o cerere de recuzare urmează să fie depusă la Bordeaux, se pare împotriva fiecăruia dintre cei judecători în parte, Jean-Michel Gentil, Cécile Ramonatxo şi Valérie Noël.

Decizia celei mai înalte jurisdicţii franceze nu risipeşte incertitudinea cu privire la viitorul procedurii, în care Nicolas Sarkozy este inculpat pentru "abuz de slăbiciune" asupra miliardarei Liliane Bettencourt, moştenitoarea gigantului în domeniul cosmeticelor L'Oréal. Fostul şef de stat şi-a clamat nevinovăţia, apreciind că această inculpare este injustă.

Curtea de Casaţie a fost sesizată printr-o plângere în numele celor şapte inculpaţi, în urma dezvăluirii unor legături privilegiate între unul dintre magistraţi şi o expertă mandatată în cursul instrucţiei.

"În zilele următoare, o cerere de recuzare cu argumentele noastre va fi depusă la Curtea de Apel din Bordeaux, iar primul preşedinte va fi nevoit să statueze asupra acestor nemulţumiri. Este doar o etapă, vom continua această luptă", a declarat Spinosi.

O cerere privind o suspiciune legitimă ce vizează o jurisdicţie este de resortul Curţii de Casaţie, în timp ce o cerere de recuzare vizează un magistrat şi este de restorul primului preşedinte al unei Curţi de apel.

Între inculpaţii aflaţi la originea acestei cereri privind o suspiciune legitimă se află, în afară de Sarkozy, fostul ministru al Bugetului Eric Woerth, fostul administrator al averii moştenitoarei L'Oréal Liliane Bettencourt Patrice de Maistre ş

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă în județele Constanța și Tulcea. Anunțul ANM

Ziua Constanta acum 23 minute
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis un cod galben de val de căldură, caniculă li disconfort termic în perioada 14 iulie, ora 12.00 - 15 iulie, ora 10.00. Luni, valul de căldură se va manifesta în vestul și în sud

Nicuşor Dan, despre MĂSURILE fiscale: Este o chestiune provizorie / Guvernul a spus că nu crește TVA la învestire

Gandul acum 27 minute
Președintele Nicușor Dan a declarat, luni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii, iar în ceea ce privește creșterea TVA-ului, a precizat că angajamentul guvernului în momentul în care a fost învestit a fost că TVA-ul nu va

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum 16 minute
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 2 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Rusia acuză că Ucraina a atacat cu drone un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie

HotNews acum 2 ore
Trei drone ucrainene au atacat duminică seara un centru unic de instruire de la centrala nucleară Zaporojie, dar nu au fost înregistrate pagube „critice”, a anunțat luni administrația instalată de Moscova la cea mai mare centrală nucleară din Europa

Nicușor Dan ține în această dimineață o conferință de presă: „O să răspund la absolut toate întrebările”

HotNews acum 3 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, de la ora 10:00, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De aseme

Bitcoin depăşeşte pentru prima dată 120.000 de dolari

News.ro acum 2 ore
Bitcoin a depăşit luni pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari, marcând o etapă importantă pentru cea mai mare criptomonedă din lume, în contextul în care investitorii pariază pe victorii politice mult aşteptate pentru acest sector în această

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 2 ore
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Completări cheie în noua lege referitoare la Directiva NIS 2: trei aspecte importante pentru companii începând cu 10 iulie 2025

HotNews acum 35 minute
Validarea legislativă a măsurilor prevăzute de OUG 155/2024, act normativ care transpune Directiva NIS (Network and Information Security) 2 la nivel local, a avut loc prin publicarea în Monitorul Oficial în data de 7 iulie 2025 a Legii 124/2025. Ace

Bolojan, cină sub paza SPP cu un „rechin imobiliar” în Capitală

Mediafax acum 38 minute
Noul lider al Partidului Național Liberal, Ilie Bolojan, a marcat în mod discret, dar elegant, un moment definitoriu pentru cariera sa politică: preluarea conducerii PNL. A mers la un restaurant italienesc din Capitală, într-un cadru restrâns și ate

Vremea

București
acum

30°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

27°
lun.

18°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

31°
lun.

20°/32°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°