Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ana Maria Brânză a povestit pentru ProSport drumul către podium: "Aurul contează!"

Publicat in Pro Sport, joi 20 iunie 2013 ·

Ana Brânză, campioană europeană în premieră în proba individuală de spadă, spune că azi, în proba pe echipe, sunt şanse din nou pentru medalie

Azi intră în lupta pentru medalii şi echipa masculină de sabie

Ce ai simţit în momentul în care ai dat ultima tuşă în finală?

Eram prea consumată ca să mai simt ceva, dar, bineînţeles, eram fericită că s-a terminat cu bine. Mă gândeam înainte de finală că nu mi-ar fi plăcut să vad iar titluri de genul “a pierdut aurul“ sau “doar argint“!

Cât de mult ţi-ai dorit această medalie?

Pentru un sportiv nu există “cât îţi doreşti acea medalie“. Un sportiv de performanţă şi le doreşte pe toate şi ceva mai mult!

Cui dedici acest succes?

Oamenilor care-mi sunt alături zi de zi şi când zâmbesc de pe podium şi când nu fac mare brânză. Celor care muncesc cot la cot cu mine şi mă ajută să-mi împlinesc visele. Şi celor care au avut un gând bun şi au trăit competiţia alături de mine! Vă mulţumesc, oameni dragi!

Cât de greu a fost să o înfrunţi pe Simona Deac în sferturi?

Se ajunsese să se spună că sufăr de un complex când îmi întâlnesc colegele şi o perioadă chiar aşa a fost. Meciul cu Simona a fost mai greu decât o arată scorul (15-4) şi nu am avut de gând să-i las vreo tuşă “cadou“! Dar muncind aşa, cum munceşte acum, data viitoare asaltul nu o să mai arate aşa. Oricum merită şi Simona felicitată pentru asaltul împotriva rusoaicei Kolobova.

În semifinale ai primit o lovitură peste mâna dreaptă…

Aceste accidente se întâmplă frecvent! Nu am păţit nimic, dar pe moment e destul de dureros. Nu mi-am rupt niciun deget, cu nici la Naţionale nu am făcut-o!

Ce poţi să ne spui despre succesul lui Dolniceanu?

Locul lui Tibi în clasament mondial îl clasa printre favoriţi. Având în vedere că anul acesta a avut un parcurs bun

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Agenția de rating Moody’s schimbă la „negativă” perspectiva României, invocând reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic „din ce în ce mai turbulent”

HotNews acum 3 ore
Vineri seara, într-o mișcare previzibilă, agenția Moody’s a schimbat perspectiva asupra Guvernului României la negativă din stabilă. Agenția invocă reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic intern „din ce în ce mai turbulent”. Decizia

Nouă pană de curent generalizată în Cuba, a patra în ultimele şase luni

News.ro acum 3 ore
O nouă pană de curent de amploare, a patra în mai puţin de şase luni, a afectat Cuba vineri seara din cauza prăbuşirii sistemului naţional de electricitate învechit al ţării, relatează AFP. În jurul orei 20.15 vineri seară (00.15 GMT sâmbătă), ”o pa

Keir Starmer l-a acuzat pe Putin că „nu ia pacea în serios”. Premierul britanic organizează sâmbătă un summit prin videoconferinţă la care participă şi Ilie Bolojan

News.ro acum 2 ore
Premierul britanic Keir Starmer l-a acuzat, vineri, pe preşedintele rus Vladimir Putin că „nu ia pacea în serios”, după ce Moscova şi-a exprimat rezervele faţă de armistiţiul cu Ucraina propus de Statele Unite. „Dispreţul total al Kremlinului faţă d

Trump recunoaște că a fost „puțin sarcastic” când a promis că va opri repede războiul din Ucraina

Mediafax acum o ora
Declarația a venit în cadrul unui interviu pentru emisiunea de televiziune „Full Measure”, în contextul în care, la 54 de zile de la începerea celui de-al doilea mandat al său, administrația Trump încă încearcă să medieze o soluție pentru încheierea

Ultima zi de depunere a candidaturilor la alegerile prezidențiale 2025. Lidera POT, Anamaria Gavrilă și fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu, aşteptaţi la BEC

HotNews acum o ora
Sâmbătă este ultima zi în care mai pot fi depuse candidaturi la Biroul Electoral Central pentru alegerile prezidențiale din mai, notează Agerpres. Potrivit calendarului aprobat de Guvern, ultima zi de depunere a candidaturilor este 15 martie, ora 24

JD Vance spune că Elon Musk a făcut greşeli la conducerea DOGE / Miliardarul a plecat cu Trump la Mar-a-Lago VIDEO

HotNews acum o ora
Vicepreşedintele JD Vance a declarat, vineri, că Elon Musk a făcut unele greşeli la conducerea Departamentului pentru eficienţă guvernamentală (DOGE), care acţionează pentru a reduce apartul federal, notează News.ro. „Elon însuşi a spus că uneori fa

Sean „Diddy” Combs a pledat nevinovat la noi acuzaţii

News.ro acum o ora
Sean „Diddy” Combs a pledat nevinovat la un cap de acuzare modificat care include noi acuzaţii de muncă forţată, relatează BBC. Actul de acuzare suplimentar susţine că mogulul rap şi-a forţat angajaţii să muncească multe ore sub ameninţarea unor dau

SUA intenţionează să impună restricţii de călătorie cetăţenilor din mai multe ţări. Pe listă, Coreea de Nord, Iran și Belarus

HotNews acum 40 minute
Un oficial american care a vorbit cu presa sub protecția anonimatului a declarat că administraţia Trump ia în considerare introducerea unor restricţii de călătorie pentru cetăţenii anumitor ţări. Potrivit unui memoriu intern obţinut de Reuters, pe l

Horoscop pentru sâmbătă, 15 martie 2025. Întâlniri și dialoguri se conturează pentru una din zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Datorita banilor sunt posibile discutii aprinse in relatiile parteneriale, atat sambata cat si duminica. Se pare ca veniturile tale, fie stii numai tu de ele, fie fluctueaza atat de mult, incat apar neplaceri serioase in cheltuielile comune c

Miting în Piața Victoriei, sâmbătă: "Este momentul să ne facem auziți" - Cine este organizatorul

Ziare.com acum o ora
Un miting ”EuRo Manifest” este programat, sâmbătă, de la ora 17:00, în Piaţa Victoriei din Capitală, unde va fi citit Manifestul pentru Europa, un document susţinut de peste 40 de organizaţii civice din ţară şi diaspora şi de mii de oameni din toate

Vremea

București
acum

14°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/20°
lun.

4°/11°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/25°
dum.

4°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

14°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/15°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

9°/22°
dum.

5°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/3°
Timisoara
acum

13°
sâm.

12°/18°
dum.

6°/12°
lun.

2°/9°
mar.

-1°/6°