Istoria adevărată a Armatei României, cea a etapei parcurse după decembrie 1989, nu s-a scris încă. Nu convine unor oameni politici. Vinovaţi de starea ambiguă a unităţilor din ţară, diferită de aceea a batalioanelor operative, rulate în teatrele de operaţiuni militare. O austeritate împotriva căruia s-au pronunţat militari cu coloană vertebrală. Vocea cea mai puternică fiind a celui care a murit în seara zilei de 20 iunie...
Împotriva acestei indiferenţe programate s-a ridicat vocea unui general care, din 20 iunie, a devenit o simplă efigie, pe holul de onoare al Statului Major general.
Este vorba de Mihail-Eugeniu Popescu, care s-a născut la data de 1 aprilie 1948, în satul Cârlogani, din judeţul Olt.
A absolvit Liceul Militar “Dimitrie Cantemir” din Breaza (1966), Şcoala Militară Superioară de Ofiţeri Activi de Artilerie şi Rachete de la Sibiu (1969) şi apoi Academia Militară din Bucureşti (1973).
Ulterior a urmat Cursul Postacademic Superior de Stat Major (1984), Colegiul Naţional de Apărare (1993), Cursul intensiv de cunoaştere a limbii engleze (1997), Cursul NATO pe probleme de apărare pentru generali de la Roma (1997).
A obţinut, în anul 1995, titlul ştiinţific de Doctor în Ştiinţe Militare.
A activat ca ofiţer de artilerie, îndeplinind funcţii de comandă cum ar fi: comandant de pluton, la Brigada 17 Artilerie şi la Centrul de Instrucţie al Artileriei (1969-1971), comandant de divizion obuziere-tunuri şi locţiitor al comandantului Brigăzii 8 Artilerie (1973-1981), comandant al Regimentului 315 Artilerie, de la Şimleul Silvaniei (1981-1982), locţiitor al comandantului şi şef al artileriei Diviziei 81 Mecanizate (1982-1984), locţiitor al comandantului şi şef al artileriei Armatei a 4-a, cu garnizoana la Cluj (1984-1992), inspector general al artileriei la Inspectoratul Statului Major General (1993-1997).
În anul 1997,
