Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Secţie de Terapie Intensivă, pe linie moartă din lipsă de specialişti

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 21 iunie 2013 ·

Există în sistemul public de sănătate situaţii de spitale care au medici de specialitate bine pregătiţi, care nu au la dispoziţie aparatură medicală performantă, dar şi cazuri în care pe aparatură să aşterne praful, din lipsă de specialişti. În această ultimă situaţie se găseşte şi Spitalul Clinic de Boli Infecţioase „Victor Babeş“ din Craiova. Acesta dispune de câţiva ani de o Secţie de Terapie Intensivă (TI) modernă, dotată cu aparatură de ultimă generaţie în valoare de un milion de euro (fonduri obţinute de la Banca Mondială), dar care nu a fost folosită decât în primele două luni ale anului 2013. Aici ar trebui să se trateze toţi pacienţii cu boli infecţioase grave, precum meningoencefalită acută, tuberculoză în faze avansate, stările septice, comele hepatice, bolnavi, care ajung acum la secţiile ATI de la Spitalul Judeţean de Urgenţă. S-a încercat funcţionarea Secţiei TI la începutul anului, dar cheltuielile rezultate au tras în jos spitalul, iar conducerea a decis întreruperea activităţii până se obţinea un contract cu Casa de Asigurări de Sănătate (CAS). Contract care nu a mai venit, pentru că spitalul nu a îndeplinit toate condiţiile prevăzute în norme, mai exact nu a putut asigura pentru Terapia Intensivă o linie de gardă, pentru că nu a găsit medici de specialitate.

„După o funcţionare de două luni (ianuarie şi februarie 2013) în care s-au cheltuit peste 300.000 de lei din banii spitalului, a fost suspendată activitatea de terapie intensivă, până la semnarea contractului cu CAS Dolj. La încheierea acestuia s-a constatat că spitalul nu îndeplineşte condiţiile cumulative necesare de funcţionare obligatorii precizate în normele de aplicare a contractului cu CAS (nu exista asistenţă medicală permanentă la nivelul compartimentului). Spitalul are contract cu un specialist de Terapie Intensivă, un rezident TI fără drept de practică. Pentru a funcţiona e

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM Un nou val de praf saharian deasupra României

Ziua Constanta acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că în perioada 22 iunie, ora 12 – 24 iunie, ora 12, circulația aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcată cu particule de praf d

Jurnalist, fost redactor la Capital, a fost dat dispărut!

Ziua Constanta acum 46 minute
Poliţia Capitalei anunță că a fost sesizată vineri cu privire la dispariția unui bărbat care, în cursul aceleași zile, în jurul orei 10:30, a plecat de la adresa de domiciliu din Sectorul 4 și nu a mai revenit până în prezent. Sâmbătă, 22 iunie 2024

Avancronica meciului Belgia – România: tricolorii se pot califica astăzi în fazele eliminatorii ale Euro 2024

G4Media acum o ora
Confruntarea de la ora 22:00, de pe RheinEnergieStadion din Köln, dintre Belgia și România închide etapa a doua a grupei E și poate încheia așteptările românilor în privința unei calificări într-o rundă eliminatorie. Duelul se va putea vedea pe Pro

Crimă șocantă în Sibiu! Un bărbat a fost găsit mort în curtea unei biserici

Ziua Constanta acum 5 ore
Un bărbat de 40 de ani, din Șura Mare, a fost găsit mort în curtea unei biserici din Sibiu. Un trecător a observat cadavrul și a alertat autoritățile prin apel 112. Polițiștii fac cercetări pentru a stabili identitatea autorului. Un bărbat de 40 de

Ilona Brezoianu și Andrei Alexandru s-au căsătorit! Primele imagini de la eveniment. VIDEO

Cancan acum 24 minute
Ilona Brezoianu a spus marele „DA” în fața ofițerului de stare civilă! Coprezentatoarea emisiunii Neatza de Weekend și partenerul de viață formează un cuplu de aproximativ doi ani, iar astăzi au făcut marele pas. Chiar dacă actrița a fost foarte dis

BREAKING | Cântărețul Florin Decuseară a murit, la doar 46 de ani, după ce a căzut de la 10 metri înălțime

Cancan acum o ora
Florin Decuseară s-a stins din viață la doar 47 de ani. Cunoscutul artist a căzut de la 10 metri înălțime și timp de câteva zile s-a luptat să trăiască. El a stat intubat și ventilat mecanic. Din nefericire, corpul lui a cedat. Accidentul de muncă a

Un portavion american a sosit în Coreea de Sud pentru exerciţii militare comune la care participă şi Japonia

News.ro acum o ora
Un portavion american cu propulsie nucleară, Theodore Roosevelt, a sosit sâmbătă în oraşul-port Busan din Coreea de Sud, pentru exerciţii militare comune cu ţara gazdă şi Japonia, a anunţat marina sud-coreeană, citată de Reuters. Liderii celor trei

Două persoane sunt resuscitate, după ce maşina în care se aflau a căzut într-o râpă

Mediafax acum o ora
„Sectia de pompieri Cimpeni intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi descarcerare la un accident rutier pe DN 75 pe raza loc. Muncelu. Din informaţiile preliminare ar fi vorba despre un autoturism răsturnat în afara carosabilului, posib

Cod roşu de caniculă în câteva judeţe şi în Capitală

Radio Mures acum 4 ore
Meteorologii au emis primul cod roşu de caniculă de vara aceasta.Vizate sunt astăzi judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi sudul judeţelor Vâlcea şi Argeş, unde temperaturile vor urca până la 39°, iar nopţile vor fi tropicale. Tot astăzi va fi cod portoca

UPDATE - ANM - Toată ţara, cu excepţia zonelor de litoral din Tulcea şi Constanţa, sub coduri galben, portocaliu şi roşu de caniculă, sâmbătă - HARTA / Instabilitate atmosferică în jumătate de ţară de sâmbătă, de la ora 15.00, până duminică dimineaţă

News.ro acum 3 ore
Toată ţara, cu excepţia zonelor de litoral din Tulcea şi Constanţa, se află sâmbătă sub coduri galben, portocaliu şi roşu de caniculă. În judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi sudul judeţelor Vâlcea şi Argeş, valul de căldură va fi persistent şi intens,

Vremea

București
acum

32°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/36°
lun.

21°/35°
mar.

21°/33°
Iasi
acum

30°
sâm.

18°/31°
dum.

17°/29°
lun.

20°/27°
mar.

16°/26°
Constanta
acum

26°
sâm.

19°/26°
dum.

20°/25°
lun.

19°/26°
mar.

22°/24°
Cluj-Napoca
acum

32°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/27°
lun.

18°/25°
mar.

15°/27°
Timisoara
acum

36°
sâm.

20°/37°
dum.

18°/32°
lun.

18°/31°
mar.

17°/30°