Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fiscul vă recomandă să nu lăsaţi plata şi declaraţiile pentru ultimul moment

Publicat in Magazin Salajean, joi 20 iunie 2013 ·

Clujenii trebuie să-şi achite şi să declarare obligaţiile fiscale până la 25 iunie.

Pentru a evita aglomeraţia la ghişee în zilele premergătoare scadenţei, Direcţia Generală a Finaţelor Publice (DGFP) Sălaj recomandă contribuabililor fie să utilizeze metoda de depunere on-line a declaraţiilor, fie să se prezinte din timp la organelor fiscale, având în vedere faptul că data de 24.06.2013 este declarată zi liberă conform Codului Muncii. De asemenea, DGFP Sălaj reaminteşte agenţiilor economici că, în situaţia în care vor înregistra obligaţii fiscale restante în data de 30 iunie 2013, vor fi publicaţi pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice – conform Legii 161/2003 cu modificările şi completările ulterioare.

Persoanele fizice care realizează venituri din activităţi independente şi alte venituri, îşi vor achita contribuţiile sociale obligatorii la unităţile Trezoreriei Statului din cadrul organelor fiscale în raza cărora îşi au domiciliul.

Potrivit reprezentanţilor Fiscului, plata contribuţiilor sociale obligatorii precum şi a celorlalte impozite, contribuţii, taxe sau alte venituri către bugetul general consolidat poate fi efectuată, de către persoanele fizice, fără perceperea de comisioane bancare în contul tranzitoriu deschis pe numele Ministerului Finantelor Publice la mai multe bănci din judeţ. O. V.

comments

Clujenii trebuie să-şi achite şi să declarare obligaţiile fiscale până la 25 iunie.

Pentru a evita aglomeraţia la ghişee în zilele premergătoare scadenţei, Direcţia Generală a Finaţelor Publice (DGFP) Sălaj recomandă contribuabililor fie să utilizeze metoda de depunere on-line a declaraţiilor, fie să se prezinte din timp la organelor fiscale, având în vedere faptul că data de 24.06.2013 este declarată zi liberă conform Codului Muncii. De asemenea, DGFP Sălaj reaminteşte agenţiilor economici că, în situaţia în care vor î

Articolul in Magazin Salajean >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BAC 2024. Probele scrise încep astăzi cu examenul la Limba şi Literatura Română

Mediafax acum o ora
Prima probă scrisă a Bacalaureatului, din acest an, este cea de Limba şi literatura română. Peste 134.000 de candidaţi susţin luni prima probă scrisă a Bacalaureatului. Probele scrise din prima sesiune a examenului de Bacalaureat se vor desfăşura în

Români aflați în pericol în Turcia, din cauza incendiilor. Se fac evacuări din hoteluri

Ziua Constanta acum 12 minute
Situație tensionată în Grecia și Turcia, unde incendiile de vegetație au pus în pericol siguranța turiștilor, inclusiv a unor cetățeni români aflați în vacanță. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că, prin intermediul misiunilor diplomati

Accident grav în Suceava. Cinci morţi după ce o cisternă şi un autoturism s-au ciocnit

Mediafax acum o ora
Grav accident rutier în localitatea suceveană Cumpărătura, luni dimineaţă. Accidentul s-a produs între o cisternă şi un autoturism care tracta o platformă cu un alt vehicul. În urma impactului violent, cinci persoane au murit, între care şi doi copi

Descoperire macabră la stână. Un bărbat a murit după ce ar fi fost mâncat de câini

Adevarul acum 2 ore
Cadavrul unui bărbat a fost găsit la o stână din județul Neamț. Din primele verificări, acesta a murit după ce a fost atacat de mai mulți câini.

Cinci persoane, dintre care doi copii, au murit într-un accident, după ce un autoturism s-a ciocnit cu o cisternă

Ziare.com acum 26 minute
Luni dimineață, un accident rutier tragic a avut loc în localitatea Cumpărătura, comuna Bosanci, județul Suceava, soldat cu moartea a cinci persoane, dintre care doi copii. Incidentul s-a produs în urma coliziunii violente dintre o cisternă și un au

Premierul Marcel Ciolacu are consultări, luni şi marţi, cu partidele politice pentru finalizarea calendarului electoral al alegerilor prezidenţiale şi parlamentare

News.ro acum 3 ore
Guvernul a anunţat programul consultărilor cu partidele politice ale premierului Marcel Ciolacu, luni la Palatul Victori,a pentru a finaliza calendarul electoral al alegerilor prezidenţiale şi parlamentare. Primii cu care se va vedea şeful Executivu

Emilia Șercan îl acuză pe Mircea Geoană că și-a plagiat teza de doctorat, după operele a doi președinți americani

Ziare.com acum o ora
Mircea Geoană, actual secretar general adjunct al NATO și posibil candidat la alegerile prezidențiale din toamnă, este acuzat de plagiat în teza sa de doctorat susținută în 2005 la Academia de Studii Economice (ASE). Emilia Șercan a publicat o inves

Spania învinge Georgia fără emoţii şi va întâlni Germania în sferturi la Euro 2024

Mediafax acum 2 ore
Portarul Mamardashvili a fost principalul protagonist al începutului de meci, salvând o primă şansă de gol a spaniolilor, după ce a parat lovitura de cap a lui Carvajal, la capătul unui corner. În ciuda cursului jocului, georgienii au deschis scorul

Horoscop pentru săptămâna 01 - 07 iulie 2024. Dinamica săptămânii bulversează mult una din zodii

Ziua Constanta acum 18 minute
Berbec Aspectele financiare îți deschid săptămână în sensul că primești bani sau bonusuri dinspre locul de muncă. Totuși, efortul depus în câmpul muncii și plata aferentă este de departe mult mai mare față de recompensele primite. Se conturează și

Alegerile din Franţa - furtună şi avânt

Adevarul acum o ora
În 1776 Fruedrich Maximilian Klinger scria o piesă de teatru intitulată Sturm und Drang (“furtună şi avânt” în traducerea din limba română) de la care avea să se nască un curent cultural cu acelaşi nume. Acţiunea are loc în timpul Revoluţiei America

Vremea

București
acum

25°
lun.

22°/37°
mar.

21°/40°
mie.

17°/30°
joi

17°/32°
Iasi
acum

25°
lun.

21°/35°
mar.

19°/31°
mie.

15°/27°
joi

14°/26°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/28°
mar.

22°/29°
mie.

20°/28°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

20°/32°
mar.

16°/24°
mie.

12°/17°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

25°
lun.

23°/34°
mar.

17°/25°
mie.

15°/24°
joi

15°/25°