Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Medicii Secției de Gastroenterologie, cei mai buni la un congres medical

Publicat in Gorj Domino, vineri 21 iunie 2013 ·

Specialiștii echipei medicale a Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu militează pentru utilizarea actului medical în echipă, susținând importanța sa în reușita tratamentului aplicat pacientului.

Doctorul Ion Gheorghițoiu și asistentul Voichița Gabriela Stoicoiu sunt semnatarii lucrării științifice „Rolul asistentului medical în inițierea și monitorizarea tratamentului cu dublă terapie în hepatita cronică virala C”, prezentată în cadrul celui de-al XXXIII-lea Congres Național de Gastroenterologie, Hepatologie și Endoscopie digestive, desfășurat în perioada 12-15 iunie 2013 la Timișoara. Lucrarea pune accent pe importanța lucrului în echipă în tratamentul pacienților cu hepatita cronică tip C, subliniind totodată rolul asistentului medical în cadrul acestei echipe. Lucrarea reprezentanților secției Gastroenterologie din Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu a fost extrem de apreciată de cei prezenți la congres. Succesul celor doi este cu atât mai valoros pentru ei, dar și pentru întreaga echipă a unității medicale din care fac parte, cu cât cei care au apreciat-o sunt: Prof. Dr. Ioan Sporea – Președinte Societatea Română de Gastroenterologie și Hepatologie, Prof. Dr. Ion Rogoveanu – Rector UMF Craiova, Prof. Dr. Adrian Săftoiu – Șef Clinica de Gastroenterologie a SJU Craiova, șefi de clinici universitare, șefi de secții și medici de la cele mai importante spitale din țară.

Felicitați de conducerea spitalului

Managerul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu a felicitat cadrele medicale care au realizat lucrarea: „Îi felicit pe colegii mei de la Secția Gastroenterologie atât pentru seriozitatea cu care se implică în tot ceea ce ține de relația cadru medical – pacient, cât și pentru faptul că și-au asumat rolul de «ambasadori» ai Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu în elita științifică națională. Sunt convins că efortul lor este perman

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum o ora
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 4 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Companii aeriene din Turkmenistan, EAU, Kazahstan şi Israel îşi suspendă temporar zboruri către Rusia

News.ro acum o ora
Mai multe companii aeriene anunţă că-şi suspendă zborurile către oraşe ruseşti, decizii care intervin după ce experţi şi Washingtonul au estimat că prăbuşirea de crăciun a unui avion de linie aparţinând companiei azere Azerbaijan Airlines ar fi putu

Pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa din București vor intra in reparaţii

Libertatea acum 31 minute
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, a anunțat că în mod cert pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa, de pe Drumul Naţional 1 Bucureşti-Ploieşti, vor intra in reparaţii în cursul anului viitor. Edilul pre

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 4 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu - „Voucherele de vacanță rămân în vigoare, cu condiţia ca, din 1.600 lei, jumătate să fie contribuţia salariatului”

Ziua Constanta acum o ora
Voucherele de vacantă rămân în vigoare, cu condiţia ca, din 1.600 lei, jumătate să fie contribuţia salariatului, acestea fiind opţionale. Voucherele de vacantă rămân în vigoare, cu condiţia ca, din 1.600 lei, jumătate să fie contribuţia salariatului

Guvernul vrea reducerea cheltuielilor bugetare cu 19 miliarde de lei: măsurile care ar urma să intre în vigoare de luni

Wall-Street.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a coordonat consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale și economice și a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut loc în reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, de la Palatul Victoria.

Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) condamnă cu vehemenţă pachetul de măsuri de austeritate pregătit de Executiv: Reprezintă un atac direct asupra viitorului tinerilor din România

News.ro acum o ora
Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) condamnă cu vehemenţă pachetul de măsuri de austeritate pregătit de Executiv, arătând că Ordonanţa trenuleţ reprezintă un atac direct asupra viitorului tinerilor din România. Reprezentanţii studenţi

UE cere o investigație independentă cu privire la prăbușirea avionului din Kazahstan: „Îndemn la o anchetă internațională rapidă”

Libertatea acum 31 minute
Uniunea Europeană solicită o investigație urgentă și independentă privind prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines. Potrivit News.ro, incidentul ar fi putut fi cauzat de o rachetă rusă antiaeriană.

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-1°
sâm.

-1°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°