Grup Feroviar Român (GFR), parte a grupului Grampet, controlat de omul de afaceri Gruia Stoica, şi principalul competitor al CFR Marfă pe piaţa locală, a câştigat joi licitaţia de privatizare a transportatorului feroviar de marfă, oferind 202 milioane de euro pentru pachetul de 51% din acţiunile companiei. Contractul se va semna cel mai probabil săptămâna viitoare, iar banii se vor vira în termen de două luni, portivit estimărilor făcute atât de ministrul Transporturilor Relu Fenechiu, cât şi de premierul Victor Ponta.
GFR a rămas miercuri singurul investitor în cursa pentru compania de stat, după ce asocierea Transferoviar- Donau Finanz s-a retras, în ciuda încercărilor guvernului de atrage cât mai multe companii prin ştergerea datoriilor CFR Marfă sau înlesnirea repetată a condiţiilor de participare la licitaţie.
De succesul privatizării CFR Marfă depinde şi votul pe care board-ul Fondului Monetar Internaţional (FMI) îl va da pe 26 iunie în ceea ce priveşte încheierea acordului cu România. Dacă la începutul anului, executivul şi-a asumat să vândă pachetul majoritar de acţiuni unui investitor strategic până la evaluarea acordului, în scrisoarea de intenţie transmisă săptămâna trecută conducerii FMI, guvernul precizează doar că va numi un câştigător al licitaţiei, nu şi că va finaliza tranzacţia.
Ponta, convins că nu se va repeta situaţia de la Oltchim
Premierul Victor Ponta s-a arătat încrezător că investitorul selectat va vira banii în termenul legal, respectiv două luni de la semnarea contractului şi că nu există posibilitatea repetării situaţiei de la Oltchim, unde deşi s-a numit un câştigătorul, privatizarea a eşuat. "Nu avem un escroc care vine cu banii la el, ci o mare companie românească", a spus Ponta.
Gruia Stoica a dat de asemenea asigurări că va putea achita suma. "Avem această sumă, nu am fi participat la licitaţie dac