Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Curtea de Apel ar putea anunţa joi sentinţa în dosarul în care Vîntu este acuzat de favorizare a infractorului

Publicat in Adevarul, joi 20 iunie 2013 ·

Sorin Ovidiu Vîntu este aşteptat, joi, la Curtea de Apel Bucureşti (CAB) unde magistraţii ar putea anunţa decizia în dosarul în care este acuzat de favorizarea fostului director al Gelsor, Nicolae Popa, condamnat în dosarele „FNA” şi „FNI”. În acest caz, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat în 2012 la doi ani de închisoare, însă omul de afaceri a atacat sentinţa.

La termenul anterior, de pe 23 mai, avocatul lui Sorin Ovidiu Vîntu (SOV) a cerut admiterea apelului, achitarea clientului său şi revocarea interdicţiei de a părăsi ţara pentru omul de afaceri, măsură ce durează de aproape patru ani, „o măsură fără precedent”.

Pe 2 octombrie 2012, magistraţii Tribunalului Bucureşti l-au condamnat pe Vîntu la doi ani de închisoare cu executare în dosarul privind fuga din ţară a fostului director al Gelsor, Nicolae Popa, care este acuzat în două dosare de corupţie.

Pe 12 octombrie 2010, procurorii Parchetului General l-au trimis în judecată pe Vîntu sub acuzaţia că i-ar fi trimis în Indonezia mai multe sume de bani fostului director al Gelsor, Nicolae Popa, condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul „FNI”.

Procurorii susţin că în perioada octombrie 2009 - ianuarie 2010 SOV i-ar fi transmis lui Nicolae Popa două tranşe, de 50.000 de euro şi 20.000 de euro.

Popa ar fi avut nevoie de aceşti bani petru a se ascunde şi pentru de autorităţile menite să pună în executare mandatul european de arestare emis pe numele său. Pedeapsa de 15 ani închisoare la care fusese condamnat, prin hotărâre judecătorească, era definitivă şi executorie.

Procurorii susţin că Sorin Ovidiu Vîntu ar fi identificat şi modalităţile concrete de transfer menite să prevină descoperirea tranzacţiilor şi a persoanelor implicate în aceste operaţiuni. Astfel, transferul sumei de 50.000 de euro ar fi fost pus în executare de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 9 ore
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

Max Verstappen, fără victorie și după Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore. Sunt deja opt curse în care nu a câștigat

HotNews acum 11 ore
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Ve

LaLiga: Andrei Raţiu, assist la meciul Rayo Vallecano – Atletico Madrid, scor 1-1

News.ro acum 6 ore
Fotbalistul echipei Rayo Vallecano, Andrei Raţiu, a reuşit un assist la meciul de duminică seară cu Atletico Madrid, terminat la egalitate, în deplasare, scor 1-1, în etapa a şasea a campionatului Spaniei. Raţiu a pasat decisiv pentru Palazon, în mi

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum 10 ore
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

Premiu în valoare de peste 100.000 de lei, câştigat la Loto 5/40 / Biletul câştigător a fost achiziţionat online / Numerele câştigătoare

News.ro acum 8 ore
Loteria Română anunţă, duminică seară, că a fost câştigat un premiu de peste 100.000 de lei la Loto 5/40. Biletul câştigător a fost achiziţionat online. ”La tragerea Loto 5/40 s-a câştigat premiul de categoria a II-a în valoare de 116.463,60 lei. Bi

Premierul Netanyahu: Doar jumătate dintre ostaticii israelieni din Gaza mai sunt în viață

Libertatea acum 8 ore
În cadrul unei ședințe cu ușile închise a Comisiei pentru Afaceri Externe și Apărare a Knesset-ului de duminică, premierul Benjamin Netanyahu le-a spus parlamentarilor israelieni că doar jumătate din cei 97 de ostatici ținuți de Hamas în Fâșia Gaza

12 persoane au fost arestate în Iran, fiind acuzate de colaborare cu Israelul

Mediafax acum 9 ore
Gardienii Revoluţiei au adăugat că cei 12 au fost arestaţi în şase provincii iraniene diferite, dar nu au precizat când. „Deoarece regimul sionist şi susţinătorii lor occidentali, în special Statele Unite, nu au reuşit în obiectivele lor sinistre îm

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 11 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

O armă de asalt care funcţionează pe principiul AKM e în faza finală de prototip industrial la Cugir: „Sunt șanse foarte mari să treacă testările” | VIDEO

Libertatea acum 10 ore
O armă de asalt care funcționează pe principiul AKM se află în faza finală de prototip industrial la fabrica de la Cugir. A mai existat modelul din anul 2018, iar prototipul din 2021 se află în prezent în faza finală de testare pentru a fi omologat

Atac cu bombă asupra unui convoi cu ambasadori străini, în Pakistan. Un polițist a fost ucis

Ziare.com acum 11 ore
Explozia unei bombe pe marginea drumului a lovit duminică un convoi de diplomaţi străini care vizitau nord-vestul Pakistanului, ucigând un ofiţer de poliţie şi rănind alţi patru, a declarat poliţia, citată de Reuters. Un ofiţer de poliţie din distri

Vremea

București
acum

15°
lun.

15°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

19°/29°
Iasi
acum

13°
lun.

13°/26°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

16°
lun.

16°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/23°
joi

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

lun.

7°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/26°