Sistemul de informare a făcut ca Securitatea să fie o instituţie care în patru decenii a funcţionat cu un singur scop: controlul total asupra populaţiei, pentru garantarea stabilităţii regimului comunist. Deşi natura celor care au turnat a evoluat, fenomenul a existat la scară largă în ţară. Surprinzător sau nu, au existat oameni care şi-au turnat chiar şi rudele, dar şi intelectuali care nu au avut nicio reţinere în a-şi pârî colegii.

Dacă în primii ani de activitate ai Securităţii erau vizaţi în primul rând reprezentanţii ori susţinătorii vechiului regim şi familiile lor, ani mai târziu până şi cei care nu aveau nicio problemă, adică cei care intrau la categoria „persoane fără antecedente”. Cu toţii au făcut obiectul unei supravegheri continue.

În cadrul raportul final al Comisiei Prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste din România, publicat în 2006, se consemnează mai multe tipologii de surse pentru ofiţerii Securităţii. Aceste persoane erau diferenţiate în funcţie de nivelul la care puteau acţiona operativ şi, implicit, de valoarea informaţiilor pe care le puteau furniza sau la care puteau accede.

Persoana de sprijin, turnătorii care contactau singuri organele de informaţii

Astfel, potrivit sursei citate, persoana de sprijin era folosită pentru a culege informaţii la un nivel elementar, de primă sesizare, pentru redactarea rapoartelor de investigaţii (care conţineau simple date biografice sau profesionale), pentru filajul la domiciliu sau pentru realizarea unor combinaţii operative.

În general, cei care intrau în această categorie nu aveau acces la cercuri importante şi nici nu dispuneau de aptitudini deosebite pentru culegerea informaţiilor. Aceştia se recrutau „din rândul cetăţenilor patrioţi”, foarte disponibili şi care, de multe ori, contactau din proprie iniţiativă organele de informa