„DmC: Devil May Cry” este un joc cu un nume amuzant. Asta, pentru că dacă e să desfășori fiecare inițială, îți iese: „Devil may Cry: Devil May Cry”. Iar asta e doar una dintre ciudățeniile acestui joc.

Iată, de exemplu, cum pot să vă povestesc întâmplările din joc folosind personaje românești – merge de minune, dar aveți în paranteză și faptele reale ale poveștii: Mircea Badea (un drac) și Monica Macovei (o tanti înger) au o poveste toridă de dragoste, în urma căreia apare bebelușul Dante. La aflarea acestei vești, Dan Voiculescu (diavolul – personajul din „DmC” chiar e chel și are privire de moroi) se enervează îngrozitor și o linșează la Antena 3 (o ucide) pe Macovei, în timp ce pe Badea îl pune să se uite, pentru tot restul vieții, la episoade din „Narcisa sălbatică” (o eternitate de agonie). Protejat de tatăl sau, Dante crește între oameni normali, neștiind nimic despre originile sale speciale. Dezvoltă simțul dreptății de la mamă, dar ia de la tat-su atitudinea de șmecheraș, cu accente de hipster. Într-o zi, reporterii de la Antena 3 (armata drăcească) îl găsesc pe Dante, moment în care începe toată aventura. Până la final, Dante va afla că are un frate geamăn, se va bate parte-n parte cu Antena 3 (la propriu!), va da de pământ cu toate pițipoancele de la Acces direct, ca apoi să-l linșeze și el pe Voiculescu, doar că nu mediatic.

Acum, pe bune, chiar faci toate chestiile astea în joc. Diavolul controlează societatea umană în toate aspectele ei, având demoni subalterni în suc, televiziune, discoteci și finanțe-bănci. Pentru a-l putea învinge, trebuie să te bați cu toți dracii ăștia pe rând. Datorită unui design vizual suprarealist și al naibii de isteț, toate luptele acestea mai mult sau mai puțin simbolice arată extrem de bine. Jocul are un mesaj social percutant și simplu, legat de control și consumism, doar că-l livrează cu ajutorul dracilor, p