Dacă prin programul POS-T 2007-2013 staţia CFR Petroşani nu a avut baftă să fie modernizată, nici din banii CNCF CFR SA nu există şanse pentru reabilitare.
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA este singurul organism administrativ care mai poate aloca bani pentru staţia CFR din Petroşani. Însă acest obiectiv nu se află pe listele de investiţii. Singurele cheltuieli care vor avea loc vor fi cele de întreţinere şi exploatare.
Staţia CFR aparţine liniei de cale ferată 116 Filiaşi–Simeria, iar momentan doar circulaţia în condiţii de siguranţă este în atenţia conducerii.
Amintim că deputatul PP-DD Monica Iacob-Ridzi a încercat să includă staţia pe lista celor reabilitate cu fonduri europene, dar nu a reuşit.