Conducerea PC consideră că protocolul alianţei cu PNL, ACD, nu funcţionează şi anunţă că începând de astăzi poziţiile PC sunt ale partidului, care face parte din USL ca partid distinct, a anunţat azi Bogdan Ciucă, purtătorul de cuvânt al PC, adăugând că nu va fi rupt şi nici denunţat acest protocol.
„Din discuţiile pe care le-am avut vizavi de activitatea în plan local, am constatat că protocolul cu ACD nu funcţionează fizic. Nu prea au fost întâlniri în plan local, nici în plan naţional. Nu vă speriaţi, asta nu înseamnă că avem o problemă cu USL. USL rămâne în continuare cel mai drag proiect al PC şi credem că este izbânda cea mai puternică a PC alături de PSD şi PNL”, a explicat Ciucă.