Alexandru Uioreanu a apărut astăzi în faţa Curţii de Apel Cluj, unde a avut loc primul termen pentru revocarea eliberării cerute de procurorii DIICOT.
Cu toate că procurorii cer rearestarea tânărului în vârstă de 17 ani încă din luna aprilie, în urma unui incident prin care şi-ar fi încălcat condiţiile pedepsei cu suspendare, nici astăzi instanţa nu a pus în discuţie solicitarea anchetatorilor. Având în vedere că procurorii DIICOT au făcut apel la sentinţa prin care Tribunalul Cluj i-a aplicat lui Uioreanu o condamnare de 2 ani şi 6 luni la închisoare cu suspendare pentru trafic şi consum de droguri, Curtea de Apel a decis că pentru a se respecta legea cererea de revocare se va judeca odată cu fondul de către acelaşi complet. Astfel, Uioreanu Jr. va afla dacă se reîntoarce după gratii abia la finalul lunii septembrie.
Când a suspendat executarea pedepsei, Tribunalul Cluj l-a obligat pe Uioreanu jr. să urmeze un tratament în scopul dezintoxicării, să nu frecventeze locuri sau localuri despre care ştie că sunt frecventate de persoane care consumă droguri sau în care ştie că se consumă droguri şi să nu intre în legătură cu persoane despre care ştie că sunt consumatoare de droguri. Potrivit surselor ZIUA de CLUJ, Alexandru Uioreanu ar fi avut un incident în noaptea de 9 spre 10 aprilie, când a fost găsit pe stradă de poliţişti, fără a avea asupra sa acte de identitate, în compania unui coinculpat. Tânărul, în vârstă de 17 ani, a fost văzut în compania lui Adrian Ciprian Tition, singurul inculpat condamnat cu executare în dosarul lui Uioreanu jr., deşi avea interdicţia de a se întâlni cu acesta. Situaţia a fost descoperită din întâmplare, întrucât pe raza Secţiei 3 Poliţie s-a sesizat o tâlhărie, iar o patrulă i-a văzut pe cei doi pe stradă, noaptea, şi le-a cerut să se legitimeze. Uioreanu jr. nu avea acte asupra sa, fiind în apropierea locuinţei, iar mam