O tânără din municipiul Vaslui a strâns, în ultimii ani, peste 550 de amenzi la Primărie, în valoare totală de 200.000 de lei, majoritatea sancţiunilor fiind date în judeţul Constanţa pentru practicarea prostituţiei.
Potrivit Primăriei Vaslui, cele peste 550 de amenzi, majoritatea pentru practicarea prostituţiei, au fost încasate în ultimii ani de tânăra care are domiciliul pe adresa părinţilor din municipiul Vaslui, deşi aceasta este plecată din oraş de mai multă vreme.
Majoritatea amenzilor au fost primite de femeie în judeţul Constanţa, fiind apoi expediate de poliţişti pe adresa de domiciliu din Vaslui.
“Din păcate, eforturile noastre, de a recupera din aceste amenzi care ne încarcă cu debite, sunt în zadar, în condiţiile în care nu avem ce executa silit la această tânără. Am deschis inclusiv procese în instanţă pentru a transforma amenzile în muncă în folosul comunităţii, am avut şi câştig de cauză, dar tânăra nu s-a prezentat să-şi facă orele de muncă”, a declarat, joi, şeful Serviciului Financiar din cadrul Primăriei Vaslui, Eugen Boţ.
O parte din amenzile încasate de tânăra din Vaslui pentru prostituţie au fost preluate de Primărie, în anul 2008, de la Administraţia Finanţelor Publice, odată cu schimbarea legislaţiei fiscale conform căreia recuperarea banilor din amenzi se face de către primării.
sursa: mediafax.ro O tânără din municipiul Vaslui a strâns, în ultimii ani, peste 550 de amenzi la Primărie, în valoare totală de 200.000 de lei, majoritatea sancţiunilor fiind date în judeţul Constanţa pentru practicarea prostituţiei.
Potrivit Primăriei Vaslui, cele peste 550 de amenzi, majoritatea pentru practicarea prostituţiei, au fost încasate în ultimii ani de tânăra care are domiciliul pe adresa părinţilor din municipiul Vaslui, deşi aceasta este plecată din oraş de mai multă vreme.
Majoritatea amenzilor au fost primite de fe