Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Amendă de 40.000 de lei, aplicată abatorului Avastar, pentru poluarea cu deşeuri împrăştiate pe câmp

Publicat in Monitorul de Suceava, joi 20 iunie 2013 ·

Poluarea şi mirosul insuportabil provocate de angajaţii abatorului Avastar, de la Roşcani-Liteni, care deversau deşeuri provenite din procesul de tăiere pe un câmp din apropierea unităţii, fapt semnalat de Monitorul de Suceava, care a înregistrat un tractor cu vidanjă care descărca apele uzate, o amestecătură de bucăţi de organe şi sânge, nu a rămas nepedepsită pe linie de protecţie a mediului.

În urma controlului efectuat la sediul unităţii şi pe câmpul pe care s-au făcut deversările, Garda de Mediu a aplicat o amendă de 40.000 de lei.

Pentru ce a fost aplicată amenda de 40.000 de lei

Comisarul Adriana Iordache, şefa Gărzii de Mediu Suceava, a precizat că în urma anchetei s-a stabilit că apele uzate pre-epurate provenite de la abator au fost descărcate neconform pe islazul comunal al localităţii, un teren natural prin care, datorită permeablităţii, deşeurile au ajuns în apele subterane. Cu alte cuvinte s-a produs o poluare a mediului.

Amenda în cuantum de 40.000 de lei a fost aplicată în baza OUG 195/2005, privind protecţia mediului.

Ea a mai precizat că reprezentantul Avastar a semnat procesul verbal fără obiecţii. Dacă va achita amenda în termen de 48 de ore, administratorul are şansa de a plăti efectiv doar 15.000 de lei, jumătate din sancţiunea minimă prevăzută pentru acest tip de poluare.

Cum a încercat un localnic să-i disculpe pe cei de la Avastar

Mai trebuie amintit că marţi după-amiază, când reporterii Monitorului de Suceava şi inspectorii Gărzii de Mediu au constatat situaţia de la faţa locului, un localnic care a precizat că terenul pe care s-au făcut deversările este al său, în sensul că l-a arendat de la Primăria Liteni, a încercat să-i disculpe pe cei de la Avastar.

„Este pământul meu, arendat de la primărie. Eu am peste 500 de capete şi nu vreau să îmi omor animalele... Eu am cerut ca cei de

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 3 ore
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, publicată post-mortem pe rețelele de socializare: „Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat”

Gazeta Sporturilor acum 48 minute
La o zi după ce Mihai Leu, fostul mare campion al României, a fost înmormântat la Hunedoara, pe pagina sa de socializare a fost publicată post-mortem o scrisoare pentru fanii lui. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Aț

Vicepremierul Tanczos arată către vinovații pentru deficitul bugetar: „Cei care au plătit salarii și pensii în plus”

HotNews acum 48 minute
Vicepremierul Tanczos Barna a afirmat, la Prima TV, că vinovații pentru deficitul bugetar de 9,3% din PIB sunt cei care au decis să majoreze salariile și pensiile fără să aibă resursele necesare. Tanczos susține că nici cheltuielile pentru investiți

Incendiu în Parcul Naţional Munţii Rodnei / Intervin pompierii de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud şi Maramureş

G4Media acum 47 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un incendiu a fost anunţat, sâmbătă, în zona de gol alpin din Parcul Naţional Munţii Rodnei, pe raza judeţului Maramureş. Pentru stingerea focului au fost mobilizate forţe de intervenţie de la Inspec

Incendiu la terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni. „Au fost alertate 10 autospeciale de stingere și cinci echipaje SMURD”

HotNews acum 23 minute
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă, la prânz, pe terasa mall-ului Afi Palace Cotroceni din București, anunță ISU, care precizează că „până in momentul de față nu avem informații cu privire la victime”. „La sosirea primelor echipaje de pompieri, incendi

Mihai Leu, un ultim mesaj: Drumul meu pe acest pământ s-a încheiat. Viaţa a fost pentru mine o luptă frumoasă. Tot ce contează, la final, e cât ai iubit şi cât ai fost iubit

News.ro acum o ora
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a murit marţi şi a fost înmormântat vineri, la Hunedoara. Sâmbătă, pe pagina de Facebook a marelui sportiv a fost postat un mesaj emoţionant, în care le mulţumeşte soţiei Anna şi fiului Marco, celor din lumea boxu

Cel mai mare Legoland din lume s-a deschis la Shanghai

Mediafax acum 2 ore
Un personaj Lego uriaş, înalt de 26 de metri, i-a întâmpinat pe primii vizitatori ai Legoland Shanghai, cel mai mare parc de acest tip din lume. Este primul Legoland din China şi a fost dezvoltat de compania Merlin Entertainments, în parteneriat cu

Taxa pe vin loveşte viticultura românească. Producători: Riscăm falimente în lanţ şi scumpiri masive

Ziarul Financiar acum 3 ore
Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri din România (APEV) trage un semnal de alarmă: introducerea accizei pe vinul liniştit este o măsură care ar putea afecta grav întreaga industrie vitivinicolă românească, o industrie cu rădăcini adâ

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

Vremea

București
acum

29°
sâm.

20°/33°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

30°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

29°
sâm.

14°/30°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/33°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°