Conergy, unul dintre cei mai importanţi jucători din piaţa sistemelor fotovoltaice la nivel internaţional, anunţă că ediţia a şasea a Forumului Fotovoltaic, care a avut loc în Bucureşti, s-a încheiat cu concluzia că ţara noastră rămâne o piaţă cu multiple oportunităţi de investiţii, în ciuda instabilităţii legislative, se arată într-un comunicat de presă.
Evenimentul a fost organizat de Conergy în parteneriat cu Energy and Services şi Socomec.
În perioada următoare, focusul investitorilor de pe piaţa locală, potrivit Conergy, va rămâne pe proiecte majore, însă va fi dublat de atenţia acordată centralelor mici, de pe acoperiş. Lipsa unui cadru legislativ previzibil (privind alocarea certificatelor verzi, mecanismul de compensare, atingerea capacităţii maxime etc) afectează planurile de dezvoltare ale jucătorilor de pe piaţa locală, conform reprezentanţilor Conergy. O altă provocare majoră este reprezentată de dificultatea în obţinerea finanţării din partea băncilor, care conduce la situaţia în care multe proiecte să nu mai respecte termenele din planul iniţial de dezvoltare.
Potrivit lui Ales Spacil, Business Development Conergy Italia, schimbările legislative trebuie să fie previzibile pentru ca activitatea jucătorilor din piaţă să fie eficientă pe termen lung.
"Într-o perioadă în care costurile energiei fotovoltaice au scăzut considerabil, autorităţile din fiecare stat ar trebui să facă eforturi pentru a creşte producţia acestui tip de energie," a adăugat Ales Spacil.
De asemenea, potrivit reprezentanţilor Conergy, vom asista la o creştere a interesului clienţilor pentru calitatea materialelor utilizate, pentru că investiţia în panouri solare trebuie văzută ca una pe termen lung, cu o rezistenţă în timp de zeci de ani.
Schimbările majore ale sistemului de reglementare pentru surse de energie regenerabile - mai ales în sectorul