Opoziţia comunistă, care ar fi dispusă să semneze şi ea declarația Parlamentului, a cerut un răgaz pentru a formula anumite redactări.
Parlamentul de la Chișinău a discutat astăzi relațiile cu Tiraspolul, pe care presa le-a prezentat în ultima vreme ca fiind foarte tensionate.
Deputaţii moldoveni au discutat astăzi ore în şir pe marginea ultimelor tensiuni dintre cele doua maluri ale Nistrului izbucnite după ce Tiraspolul a adoptat o lege ce ar urma să delimiteze raioanele din stânga Nistrului de restul Republicii Moldova printr-un hotar ce trece şi peste anumite localităţi controlate în realitate de Chişinău. Ei au plecat însă acasă fără a adopta declaraţia pe care au redactat-o până în orele serii.
Deputaţii i-au ascultat, pe rând, pe vice-premierul responsabil cu reintegrarea, Eugen Carpov, seful Serviciului de Informaţii şi Securitate, Mihai Balan, ministrul apărării, Vitalie Marinuţa, şi pe cel de interne, Dorin Recean.
Presa în așteptare... x Presa în așteptare... Chiar dacă aveau de gând să adopte o declaraţie în urma acestor audieri, deputaţii au renunţat în ultimul moment şi au amânat-o pe mâine pentru că, aşa cum au afirmat pentru Europa Liberă surse de încredere sub protecţia anonimatului, opoziţia comunistă, care ar fi dispusă să semneze şi ea documentul, a cerut un răgaz pentru a formula anumite redactări.
In general, se aşteaptă să fie o declaraţie de condamnare „a acţiunilor unilaterale” ale autorităţilor din stânga Nistrului, avându-se în vedere în primul rând legea despre aşa zisa frontieră de stat. La fel, deputaţii îşi vor manifesta ferma convingere că rezolvarea conflictului se poate realiza exclusiv pe cale paşnica, dar şi deschiderea Chişinului pentru găsirea, prin dialog, a unei soluţii.
Deputaţii Parlamentului de la Chisinau vor face, precum ne-au spus aceleaşi surse, şi un ap