Fostul căpital al reprezentativei României, Cristi Chivu, s-ar putea despărţi în această vară de echipa italiană Internazionale Milano.
Fundaşul român a avut miercuri seara o întâlnire cu responsabilii clubului, în cursul căreia s-a evocat inclusiv posibilitatea rezilierii pe cale amiabilă a contractului cu gruparea “nerazzurra”, scadent la finalul sezonului viitor. Părţile urmează se întâlnească din nou, pentru a afla dacă drumurile se despart cu adevărat, scrie site-ul oficial fcinternews.it. Chivu nu ar lua însă în calcul o revenire în România, la Steaua Bucureşti, aşa cum s-a vehiculat recent, preferând să-şi continue cariera la un club din străinătate. În vârstă de 32 ani, Cristian Chivu evoluează de şase sezoane la Inter Milano, cu care a reuşit triplat campionat-Cupa Italiei-Liga Campionilor în 2010