Primăria Ciceu Mihăieşti şi cea a comunei Petru Rareş au organizat joi aniversarea a 160 de ani de la naşterea scriitorului şi publicistului Ion Pop Reteganul. Evenimentul s-a desfăşurat la casa memorială a marelui om de cultură din localitatea Reteag. -AA+A
160 de ani de la naşterea lui Ion Pop Reteganul . Primarul Valentin Mureşan a plecat în căutarea „ Amintirilor unui şcolar de altădată” Cu această ocazie, au fost lansate şi două cărţi care vin să întregească zestrea apariţiilor editoriale scrise în memoria unuia din cei mai gânditori, publicişti şi povestitori care i-a dat judeţul Bistriţa-Năsăud.
Evenimentul organizat cu sprijinul Complexului Muzeal şi al Bibliotecii Judeţene a fost onorat de prezenţa primarului Valentin Mureşan (Ciceu Mihăieşti) şi Vasile Cocos, Petru Rareş. De asemenea, „ostilităţiile literare” au fost conduse de directorul Complexului Muzeal, Alexandru Gavrilaş, cel al Bibliotecii Judeţene, Ioan Pintea, scriitorul Cornel Cotuţiu, poetul Mircea Măluţ . Au mai vorbit despre importanţa operei lui Ion Pop Reteganul toţi cei invitaţi dar şi vicepreşedintele CJ B-N, Alexandru Pugna.
În ceea ce priveşte cărţile lansate, una dintre ele, aşa cum spunea şi scriitorul Cornel Cotuţiu, este un fel de „Amintiri din copilărie”. „ Amintirile unui şcolar de altădată e o carte nu pentru şcolari, ci pentru alte vârste, căci preferă parfumul vetust al altor vremi, numai degustătorul de delicatese lingvistice găseşte plăceri subtile pentru expresivitatea plastică a textului, pentru sintagmele fruste, ce mustesc de conotaţii”, spune Cotuţiu în cuvântul pregătitor al cărţii.
Celălalt volum aparţine istoricului şi criticului literar Ioan Buzaşi şi însumează povestiri inedite ale bardului de la Reteag.
Un primar interesat de istoria locală
Dincolo de faptul că Valentin Mureşan este primarul comunei Ciceu Mihăieşti, edilul este unu