Mesajul a fost trimis. Multumesc!

James Gandolfini, Tony Soprano din serialul HBO, A MURIT la 51 de ani

Publicat in Ziarul Ring, joi 20 iunie 2013 ·

James Gandolfini, actorul premiat cu trei premii Emmy pentru memorabilul său rol din serialul HBO "The Sopranos", a murit în Italia în urma unui posibil atac de cord.

Oficialii HBO au confirmat informaţia, precizând că actorul se afla în vacanţă la Roma. "Suntem în stare de şoc şi simţim o tristeţe nemărginită după pierderea unui membru important al familiei noastre. A fost un om special, un mare talent, dar mai important o persoană iubitoare care trata pe oricine cu respect. Gândurile noastre se îndreaptă spre soţia şi copiii săi în aceste momente teribile. Îi vom simţi lipsa", a precizat HBO într-un comunicat.

James Gandolfini a jucat în mai multe filme, dar la începutul carierei era totuşi nevoit să se întreţină din salariul de barman sau de manager de club, scrie NY Daily News. Un pas important l-a reprezentat rolul din "Un tramvai numit dorinţă" (1992), unde a jucat alături de Alec Baldwin şi Jessica Lange.

A cunoscut succesul după 1999, în pielea simpaticului mafiot Tony Soprano, cu un rol care i-a adus trei premii Emmy şi mai multe nominalizări.

Recent, James Gandolfini a apărut în drama “Zero Dark Thirty”, unde a jucat rolul directorului CIA.

Actorul avea 51 de ani şi era căsătorit cu Deborah Lin, un fost model, şi avea doi copii, unul dintr-o relaţie anterioară.

James Gandolfini, actorul premiat cu trei premii Emmy pentru memorabilul său rol din serialul HBO "The Sopranos", a murit în Italia în urma unui posibil atac de cord.

Oficialii HBO au confirmat informaţia, precizând că actorul se afla în vacanţă la Roma. "Suntem în stare de şoc şi simţim o tristeţe nemărginită după pierderea unui membru important al familiei noastre. A fost un om special, un mare talent, dar mai important o persoană iubitoare care trata pe oricine cu respect. Gândurile

Articolul in Ziarul Ring >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gazprom va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie

Ziua Constanta acum 41 minute
Gigantul energetic rus Gazprom a anunţat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie, la ora 05.00 GMT, din cauza unei datorii neplătite de autorităţile de la Chişinău, relatează Reuters citat de Agerpres.ro Com

Israelul susţine că a arestat 240 de militanţi ai Hamas într-un raid la un spital / Personalul medical acuză abuzuri

G4Media acum 40 minute
Armata israeliană anunţă că a capturat 240 de persoane suspectate că ar fi militanţi ai grupării islamiste palestiniene Hamas în timpul unui raid la un spital din nordul Gaza, relatează sâmbătă dpa, conform Agerpres. Printre cei arestaţi se află şi

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 7 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Campionul la box Paul Bamba a murit la 35 de ani

Mediafax acum 28 minute
Vedeta sportivă Paul Bamba câştigase titlul WBA Gold Cruiserweight învingându-l pe Rogelio Medina cu doar şase zile înainte de anunţarea decesului său. Starul pop Ne-Yo, care a semnat cu Bamba pentru compania sa de management, a anunţat vestea într-

Burduja, despre vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM: Achiziţia nu este finalizată până când statul român nu o aprobă. Ministerul Energiei, dar şi celelalte instituţii vor acţiona în interesul românilor, nu în interesul altcuiva

News.ro acum 2 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat sâmbătă, despre vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM: că achiziţia nu este finalizată până când statul român nu o aprobă şi că Ministerul Energiei, dar şi celelalte instituţii vo

Premierul Republicii Moldova: Rusia foloseşte energia ca armă politică

News.ro acum o ora
Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, a declarat că Rusia foloseşte energia drept „armă politică” după ce concernul rusesc Gazprom a anunţat că opreşte livrările de gaz pentru regiunea transnistreană. Premierul a mai menţionat că Republic

Actrița Olivia Hussey, starul din „Romeo și Julieta” a lui Zeffirelli, a murit la vârsta de 73 de ani

HotNews acum 27 minute
Actrița britanică Olivia Hussey, laureată cu un Glob de Aur pentru rolul adolescentei Julieta în filmul „Romeo și Julieta” (1968) al lui Franco Zeffirelli, a murit vineri, la vârsta de 73 de ani, a anunțat familia sa, potrivit AFP. „Olivia a fost o

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 7 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Mai multe companii aeriene anulează zborurile către Rusia după prăbuşirea avionului Azerbaijan Airlines

HotNews acum 3 ore
Mai multe companii aeriene au anunțat că își suspendă zborurile către orașe din Rusia, decizii ce intervin după ce experți, dar și Washingtonul, au indicat că prăbușirea, miercuri, în Kazahstan, a unui avion de pasageri aparţinând companiei azere Az

Un bărbat din Sibiu a rămas fără 12.000 de euro de Crăciun, după ce a primit un SMS

Libertatea acum 56 minute
Un bărbat din Sibiu a pierdut 12.000 de euro după ce a dat click pe un link primit prin SMS. Banii erau într-un portofel de criptomonede, potrivit Digi24.ro.

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
Constanta
acum

sâm.

2°/5°
dum.

2°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-3°
sâm.

-3°/5°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°