Inspectorii Curţii de Conturi Prahova, aflaţi în control la Consiliul Judeţean Dâmboviţa, au constatat că, la licitaţia din 2010, în urma căreia s-a încheiat contractul de salubritate cu operatorul Supercom, nu au fost respectate criteriile înscrise în Caietul de sarcini şi, mai mult decât atât, în judeţ există primării care, în mod nelegal, s-au achitat de datorii la taxa de habitat din bugetul public şi nu din încasări ale taxei de la cetăţeni.
Drept urmare, primarii dâmboviţeni s-au întâlnit din nou cu preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, care le-a reamintit cum stau lucrurile. Totodată, edilii ar putea suporta consecinţele pentru că “au votat ca primarii” şi nu au analizat lucrurile în prealabil. Cu siguranţă vor fi primari care vor da cu subsemnatul la Parchet după ce au plătit facturile la taxa de habitat din bugetele locale: “La Consiliul Judeţean, de circa o lună există un control al Curţii de Conturi din Prahova, au luat în discuţie mai multe aspecte, printre care şi modul în care au fost încheiate contractele cu Supercom şi cu Eurogaz, derularea acestor contracte, modul în care s-a asigurat finanţarea activităţilor pe aceste subiecte. S-au tras concluzii care trebuie să ne îngrijoreze. Se consideră de către Curtea de Conturi că nu au fost respectate criteriile înscrise în Caietul de sarcini cu ocazia licitaţiei desfăşurate în anul 2010. Sunt lucruri pe care şi noi le-am identificat la momentul negocierii ca fiind incorect stabilite. În opinia celor de la Curtea de Conturi, nu ar trebui să mai asigurăm nici un fel de suport financiar din alte surse decât taxa de habitat pentru tot ce înseamnă funcţionarea acestui sistem.
Sunt 5 colegi primari la ora aceasta care au plătit sau au fost executaţi silit pe taxa de habitat în baza unor hotărâri judecătoreşti şi au plătit din bugetul local şi sumele respective, cu dobânzi şi penalităţi, sunt con