Lucrările de extindere şi modernizare la Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad au demarat astăzi.
Valoarea totală a lucrării de extindere, reabilitare şi modernizare a unităţii se ridica la peste de 2.700.000 de lei.
„Prin execuţia acestei lucrări se va reamenaja corpul existent în suprafaţă de 615 mp, se va realiza o supraetajare de 215 mp si va fi realizată o extindere de 230 mp, astfel încât suprafaţa totală desfăşurată a UPU-SMURD la finalizarea construcţiei va fi de 1.060 mp”, a menţionat dr. Monica Puticiu, şef secţia UPU.
Demararea unei astfel de lucrări a fost determinată de faptul că după unirea celor trei unităţi sanitare arădene (Spitalul Municipal, Matern şi Judeţean) implicate în procesul de reorganizare în domeniul sănătăţii s-a desfiinţat, potrivit prevederilor legale în vigoare, Compartimentul de Primire Urgenţe existent în structura fostului Spital Municipal. Astfel toată urgenţa este asigurată de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad prin această unitate care funcţionează la sediul central.
„Această extindere va asigura crearea de spaţii adecvate pentru reducerea timpilor de aşteptare şi desfăşurarea actului medical de urgenţă eficient“, afirmă dr. Teodora Olariu, manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad. De asemenea, potrivit prevederilor OUG nr.91 /26.10.2011 prin crearea la Arad a bazei aeriene pentru elicopterul SMURD, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad este implicat în derularea intervenţiilor medicale din întreaga zonă de vest în care este necesară implicarea elicopterului medical, cu efecte asupra volumului de muncă desfăşurat prin UPU Arad.
„Lucrările de reabilitare şi modernizare de la Unitatea de Primiri Urgenţe se vor derula într-un ritm alert, astfel că până la sfârşitul anului să avem această lucrare finalizată şi să putem oferi condiţi