A venit în România în 1996 pentru a antrena la Cluj fără să ştie o boabă româneşte. Cu trecerea anilor, a trecut pe la Politehnica Iasi, West Petrom Arad şi Asesoft Ploieşti, iar în 2006 a sosit la Timişoara unde a stat aproape cinci sezoane. Aici, bilanţul a fost două finale de campionat, finala Ligii Europei Centrale, Cupa României în 2010 şi încă o finala de Cupă. Petricevc a devenit şi cel mai longeviv tehnician străin din campionatul românesc de baschet. Primavara lui 2011 i-a adus despărțirea de BC Timişora, dar într-un fel, Dragan Petricevic nu a plecat niciodată de la Timişoara, oraş pe care îl considera „acasă”. Antrenorul născut la Sarajevo a mers la Etoile du Sahel, cu care a cucerit campionatul, dar şi Liga Campionilor Africii. În toamnă, a venit la CSU Sibiu, dar lucrurile nu au mers bine şi s-a întors în Tunisia, la Club Africain. Acum este aproape de un contract cu MIA Academy Tbilisi, în Georgia. Petricevic a povestit, într-o română perfectă cu accent slav ce-i trădează originea bosniacă, într-un interviu acordat PRESSALERT.ro, despre Timişoara, Tunisia, baschetul sârbesc, BC Timişoara şi Timba, dar şi despre alte sporturi de suflet.

Reporter: V-aţi reîntors în România după un nou sezon în Tunisia. Cum e revenirea la Timişoara?

Dragan Petricevic: Ca întotdeauna. Timişoara nu e un oraş în care vii, ci un oraş în care te întorci. Noţiunea de Timişoara nu ţine de faptul că vii aici, ci că te întorci. Mie îmi e dor de Timişoara şi când plec pentru o săptămână, şi când plec pentru şase luni, dar când stau mai mult timp departe, îmi e şi mai dor. Acum am 44 de ani şi cred că în stilul acesta, de a antrena în diverse ţări, mă gândesc să o mai duc vreo 10 ani, pentru ca apoi să mă reîntorc definitiv la Timişoara.

R: Aţi declarat că după încheierea contractului cu Club Africain nu veţi mai antrena în Tunisia. Per ansamblu, cum a fost exper