Zilele trecute, cînd m-am surprins formînd din memorie, pe cifre, numărul unui prieten, am realizat că fac ceva neobişnuit. După ce m-am gîndit puţin, mi-am dat seama că omul nostru are acelaşi mobil de prin 1998-1999, cînd, încă, sunam de pe fix la celular şi trebuia să ţin minte combinaţii de numere. Ce s-a schimbat de atunci?
Tocmai voiam să vă spun ce, dar e evident: agenda.
– Cum, telefoanele nu vibrau deloc, nici chiar cînd le puneai pe mut? mă întrerupe fetiţa mea, butonînd nu ştiu ce şcrampă de celular, exact în secunda cînd scriu toate acestea.
DE ACELASI AUTOR Nouă criterii de judecat presa Cazul Alexandrescu şi banii din spatele lui Inventarul televiziunilor fantomă Ouatu şi România travestită Ei, bine, nu, nu vibrau. Unele dintre ele n-aveau creier deloc, nici măcar cît să ţină minte un număr al altora – toată memoria era, în acei ani, pe SIM. Mi-aduc aminte că, după anul 2000, am fost prietenul tuturor, în Ringier – grupul de presă care are Libertatea şi Unica –, în momentul în care a fost cazul ca toată lumea să-şi copieze agendele. Ringier schimbase contractul cu furnizorul de telefonie mobilă, de la ceva gen 0740 231..., la 0729 729..., iar agendele erau pe SIM. Dacă aveai un telefon deştept, ca al meu – Nokia 6150 parcă? –, puteai stîrni uluire cărînd cele 30-40 de numere în mobil (SIM-ul nu ducea mai mult de 50, apoi 100 de înregistrări), pentru ca, după aceea, să le tragi înapoi în cartela colegilor. Am pierdut, atunci, trei-patru ceasuri repetînd la infinit operaţiunea asta şi culegînd o mulţime de mulţumiri de la amici. Alternativa era să-ţi copiezi agenda cu pixul într-un carneţel – ceea ce nu era chiar atît de rău –, dar mai ales s-o bagi la loc, în mobil, din taste, ceea ce nu cred că a produs cuiva, vreodată, senzaţia de dexteritate sau superioritate.
Chestiile alea – tastele care aveau P, Q, R, S pe aceeaşi cifr
