Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Filmul “Man of Steel: Eroul”, de vineri, pe marile ecrane româneşti

Publicat in Gazeta de Navodari, joi 20 iunie 2013 ·

Filmul “Man of Steel: Eroul”, care îl prezintă pe actorul Henry Cavil în rolul legendarului Clark Kent, va avea premiera pe marile ecrane româneşti vineri, informează MediaPro Distribution. Filmul produs de Warner Bros. Pictures şi Legendary Pictures este regizat de Zack Snyder (“300: Eroii de la Termopile”, “Cei ce veghează”). Un băiat descoperă că are puteri extraordinare şi că nu este de pe Terra, ci de pe planeta Kripton. Tânărul se aventurează să afle de unde provine şi cu ce misiune a fost trimis pe Pământ. Mai întâi trebuie să iasă la iveală eroul din el, ca să salveze lumea de la pieire şi să devină simbolul speranţei pentru întreaga omenire. În rolul jurnalistei Lois Lane a fost distribuită Amy Adams, nominalizată de patru ori la Oscar, iar Laurence Fishburne, cu o nominalizare la Oscar, este redactorul-şef Perry White. Părinţii adoptivi ai lui Clark, Martha şi Jonathan Kent, sunt interpretaţi de Diane Lane şi Kevin Costner, câştigătorul unui premiu Oscar. Duşmanii supereroului sunt alţi doi supravieţuitori kriptonieni: generalul Zod, interpretat de Michael Shannon, nominalizat la Oscar, şi partenera acestuia, Faora, interpretată de Antje Traue. Tot de pe planeta lui Superman mai vin mama eroului, Lara Lor-Van, jucată de Ayelet Zurer, şi tatăl acestuia, Jor-El, interpretat de Russell Crowe, deţinătorul unui premiu Oscar. În completarea distribuţiei mai apar Christopher Meloni, în rolul colonelului Hardy, Harry Lennix, ca generalul Swanwick, Michael Kelly, ca Steve Lombard, şi Richard Schiff, ca doctorul Emil Hamilton. Filmul “Man of Steel: Eroul” este produs de Charles Roven, Christopher Nolan, Emma Thomas şi Deborah Snyder. Scenariul este semnat de David S. Goyer, după o poveste de Goyer şi Nolan, bazată pe celebrele benzi desenate cu personajul Superman, create de Jerry Siegel şi Joe Shuster şi publicate de DC Entertainment. Thoman Tull, Lloyd Phillips şi

Articolul in Gazeta de Navodari >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum 22 minute
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 10 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Donald Trump dă în judecată Wall Street Journal pentru cazul Epstein şi cere 10 miliarde de dolari

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele american Donald Trump a dat vineri în judecată Wall Street Journal şi proprietarii acestuia, inclusiv pe Rupert Murdoch, şi cere daune de cel puţin 10 miliarde de dolari, din cauza artic

SuperLiga: Universitatea Craiova, al doilea meci consecutiv cu trei goluri marcate. Victorie cu FC Argeș

HotNews acum 9 ore
Universitatea Craiova s-a impus în fața formației FC Argeș, scor 3-1, într-un meci disputat vineri, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa a doua din SuperLiga. Gruparea din Bănie a reușit să treacă peste problemele din prima rundă, când a condus cu

Un nou weekend „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” aduce arta şi distracţia pe Calea Victoriei / Restricţii rutiere

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” revine în acest weekend cu o invitaţie la plimbare, descoperire şi spectacol, în cea mai recent extinsă zonă pietonală de pe Calea Victoriei. Sâmbătă ş

Nicușor Dan: „Divergenţele dintre Dragoş Pîslaru și Sorin Grindeanu ar fi trebuit evitate. Coaliția merge mai departe”

Gandul acum 8 ore
Divergenţele dintre ministrul Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, şi şeful interimar al PSD, Sorin Grindeanu, ar fi trebuit evitate, consideră Peşedintele Nicuşor Dan. Afirmația este făcută în contextul în care este nevoie ca Guvernul să proiectez

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 8 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 13 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 9 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Vremea

București
acum

20°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

18°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

20°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

16°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

18°
sâm.

17°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°