Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noapte grea pentru pompieri

Publicat in Crai Nou, joi 20 iunie 2013 ·

Pompierii de la Detaşamentul Suceava au intervenit în noaptea 18/19 iunie a.c., în urma ploilor torenţiale şi a descărcărilor electrice, în municipiul reşedinţă de judeţ.

Zona cea mai afectată a fost cea a cartierului Iţcani, unde militarii au evacuat apa, cu ajutorul motopompelor, din şase gospodării. Au fost afectate garajele, demisolurile locuinţelor şi curţile unor gospodării de pe străzile Alexandru Ioan Ghica (patru intervenţii) şi Liliacului (două intervenţii).

Şi în cartierul Burdujeni, pe strada Rândunicii, pompierii au evacuat apa care a inundat subsolul unei scări de bloc de locuinţe, iar pe strada Eroilor, au defrişat un arbore ce a căzut pe un autoturism. Maşina a fost avariată în proporţie de 15%.

La ora 2.08, două autospeciale de la Detaşamentul de pompieri Suceava au intervenit pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la gospodăria lui Vichente B., de pe strada Mitocului. Flăcările, provocate de un trăsnet, au distrus depozitul de furaje, pe o suprafaţă de 80 mp, şi aproximativ 4 tone de plante furajere. Incendiul a fost lichidat la ora 5.10. Din fericire, nu s-au înregistrat victime omeneşti.

Şi militarii de la Garda de Intervenţie Siret au avut o misiune de localizare şi lichidare a unui incendiu, care a izbucnit la ora 1, în gospodăria lui Gheorghe G., din localitatea Cândeşti, judeţul Botoşani (zonă care intră în arealul de intervenţie a pompierilor din Siret). Tot din cauza trăsnetului, au ars depozitul de furaje, pe o suprafaţă de 60 mp, şi 10 tone de plante furajere. Intervenţia a fost dificilă, din cauza unor butelii (40) depozitate în apropiere. Din fericire, acestea au fost evacuate la timp şi transportate într-o zonă de siguranţă. Pompierii sireteni şi-au încheiat misiunea de lichidare a incendiului, fără incidente, la ora 6.53.

Articolul in Crai Nou >>

Citeste si top 10 stiri de azi

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum o ora
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

Șeful Telegram, Pavel Durov, a plecat din Franța pentru „câteva săptămâni” în Dubai

HotNews acum 25 minute
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, vizat de o anchetă la Paris pentru complicitate la activități infracționale, a părăsit Franța sâmbătă cu permisiunea autorităților, a aflat AFP din trei surse apropiate cazului, relatează Agerpres. În urmă cu câteva

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 2 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum 2 ore
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

Macron dezvăluie planul pentru o forță de menținere a păcii în Ucraina, cu „mii de soldați”, fără permisiunea Rusiei

HotNews acum 50 minute
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din „câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE, citată de Agerpres. Într-u

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 58 minute
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum 2 ore
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 4 ore
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 6 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Viktor Orban promite măsuri drastice împotriva presei şi ONG-urilor într-un discurs presărat cu teorii ale conspiraţiei: “Urmează curăţenia de Paşte. Insectele au iernat / Vom elimina întreaga armată din umbră”

News.ro acum 5 ore
Premierul populist al Ungariei, Viktor Orban, a promis sâmbătă că îşi va elibera ţara de cei despre care susţine că lucrează pentru interesele puterilor străine, afirmând că guvernul său de dreapta va elimina o „armată din umbră” globală care serveş

Vremea

București
acum

14°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

6°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

16°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°