Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marirea si decaderea poporului la Antena 3. Un dialog intre Gadea si lderii USL

Publicat in HotNews, joi 20 iunie 2013 ·

S-au dus si vremurile cand parerea poporului conta. Astazi USL stie ce e mai bine pentru popor si ce nu. Daca Traian Basescu intreaba poporul ceva, raspunsul nu conteaza. A fost o eroare. Daca insista, tot degeaba. Stim noi, Parlamentul, USL-ul, Ponta, Antonescu, Voiculescu, ce-i trebuie poporului. Si apoi, ce-i aia referendum? Te consult, te intreb ce parere ai. Daca nu esti de acord cu mine imi pare rau ca te-am deranjat. Asta e un referendum. Nu poti conduce o tara dupa ureche. Unde mai pui ca poporul isi mai schimba opiniile. Azi zice una, maine alta. Prin urmare decidem noi, Parlament, daca poporul are sau nu dreptul la pareri intr-un caz sau altul.

Pana la urma, nu-i logic? De ce sa deranjam poporul cand avem un Parlament, care-i reprezentantul poporului? Intrebi direct Parlamentul si, indirect, raspunde poporul. Tot la el ajungi, dar pe scurtatura. E si mai ieftin.

Daca poporul le intoarce in toamna spatele si refuza sa voteze Constitutia lui Antonescu, am gasit solutia. Sa decida in mod democratic o minoritate, adica ai nostri. Astazi liderii USL spun ca sunt bune referendumurile, dar nu intotdeauna. De exemplu, in Germania l-au adus pe Hitler la putere. Deci poporul o mai da si in bara, de aia zicem: a ne slabi putin cu atatea referendumuri.

Sigur, poporul era suveran anul trecut. Cat i-am mai injurat pe europeni ca ignora sfanta vointa populara, cele 7 milioane de voturi impotriva lui Basescu. Dar exista, cum spuneam, popor si popor. Bun au rau, inspirat sau neinspirat, care voteaza bine sau prost.

Poporul care a votat pentru parlament unicameral si 300 de parlamentari este rau, neinspriat si prost. N-a inteles nimic din democratie. E partea stricata a natiei, poporul de tampiti. Din cauza asta e bine ca, de acum incolo, sa decida Parlamentul ce poate fi intrebat poporul si ce nu, sa nu mai producem pareri tam

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rovinieta poate fi cumpărată de șoferi și de pe Ghișeul.ro

Wall-Street.ro acum 2 ore
Persoanele fizice pot achiziţiona rovinieta începând de joi şi prin intermediul platformei Ghişeul.ro, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă, relatează Agerpres. „Începând de astă

UPDATE - Constanţa: Un student a incendiat un profesor, nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen/ Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni la un picior

News.ro acum 4 ore
Un student de la o universitate din Constanţa a incendiat, joi, un profesor, pentru că era nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen. Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni minore la un picior. Studentul l-ar fi stropit pe

7.454 de absolvenţi au absentat joi la proba la Matematică a Evaluării Naţionale

Mediafax acum o ora
La proba de Matematică, desfăşurată joi, au fost prezenţi 153.013 absolvenţi ai clasei a VIII-a din totalul celor 160.467 de înscrişi pentru susţinerea acestei probe. Au absentat 7.454 de absolvenţi. Nu s-au înregistrat eliminări din examen. Vineri,

Mesajul lui Iordănescu după calificarea României în optimile de finală la EURO 2024: „cea mai preţioasă răsplată pentru noi”

Mediafax acum 3 ore
Naţionala de fotbal a României se pregăteşte acum pentru un duel istoric, tricolorii fiind hotărâţi să dea totul pentru a-şi depăşi limitele şi a face mândri copiii României. Mesajul selecţionerului după calificarea României în optimile de finală la

Klaus Iohannis: Astăzi, la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, ne vom concentra pe decizia cu privire la funcţiile de conducere UE la nivel înalt şi pe adoptarea Agendei Strategice a Uniunii Europene pentru perioada 2024-2029

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a ajuns, joi, la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, el afirmând că în cadrul şedinţei, se vor concentra pe decizia cu privire la funcţiile de conducere UE la nivel înalt şi pe adoptarea Agendei Strategice a U

Pericol în spațiu. Un satelit rusesc s-a dezintegrat în apropiere de Staţia Spaţială Internaţională. Ce au fost nevoiți să facă astronauții

Ziare.com acum o ora
Un satelit de origine rusă s-a dezintegrat miercuri noapte, 26 iunie, generând peste 100 de resturi şi fragmente pe orbită. În urma evenimentului, astronauţii aflaţi la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) au fost nevoiţi să se adăpostească,

Cod galben de inundaţii în 19 judeţe

Mediafax acum 5 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Salaj, Maramureş şi Satu Mare), Cras

La ce analize gratuite vor avea acces românii neasigurați. CNAS a anunțat modificări pentru mai multe boli grave

Ziare.com acum o ora
Românii neasigurați vor avea acces la analize gratuite pentru câteva boli grave. Femeile însărcinate vor beneficia și ele de o analiză importantă, chiar dacă nu au venituri. Casa Națională de Asigurări de Sănătate a publicat modificările la contract

Kelemen Hunor: UDMR va avea un candidat la preşedinţie

Mediafax acum 3 ore
„Indiferent când vor avea loc alegerile prezidenţiale, comunitatea maghiară din România va avea un candidat. Maghiarii trebuie să aibă o voce la alegerile prezidenţiale”, a declarat Kelemen Hunor la şedinţa de joi a Consiliului Reprezentanţilor Unio

Ministerul Finanţelor a împrumutat 3 mld. lei de la bănci, prin două licitaţii cu titluri de stat

Mediafax acum o ora
În prima licitaţie, Ministerul Finanţelor a redeschis o emisiune de obligaţiuni tip benchmark scadentă în ianuarie 2026 şi a împrumutat de la bănci 1,36 mld. lei, faţă de valoarea de 500 mil. lei programată, la o dobândă anuală de 6,10%. La licitaţi

Vremea

București
acum

32°
joi

20°/33°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

30°
joi

18°/31°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

26°
joi

18°/26°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
joi

17°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

29°
joi

18°/30°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/33°