Ministerul român de Externe susţine că adoptarea la Tiraspol a aşa-zisei legi privind frontiera de stat a Transnistriei este o acţiune provocatoare care merită să fie dezavuată de către comunitatea internaţională.
"Ministerul Afacerilor Externe consideră că adoptarea acestei aşa-zise legi privind frontiera de stat a Transnistriei reprezintă o acţiune provocatoare care merită să fie dezavuată de comunitatea internaţională", a declarat joi purtătorul de cuvânt al MAE, Brânduşa Predescu, într-o conferinţă de presă.
Acest mesaj a fost transmis joi de către ministrul afacerilor Externe, Titus Corlăţean, şi într-o discuţie cu ambasadorul Irlandei la Bucureşti, ţară care deţine preşedinţia în exerciţiu a Consiliului European, a precizat oficialul MAE.
"Ţinem să subliniem faptul că au fost deja transmise mesaje clare de către comunitatea internaţională de condamnare a acestor acţiuni cu caracter provocator. Mesaje la care ne raliem întru totul, au fost mesaje ale preşedinţiei ucrainene ale OSCE, mesaje din partea SUA", a afirmat Brânduşa Predescu.
Totodată, întrebată dacă MAE consideră că situaţia poate degenera într-un scenariu de tipul celui georgian din 2008, Predescu a răspuns că nu există similitudine între cele două cazuri, "cel puţin în acest moment".
"Astfel de gesturi unilaterale nu fac decât să complice atmosfera negocierilor în formatul «5+2» dedicate soluţionării problemei transnistrene într-un moment în care mai mult decât oricând părţile trebuie să facă proba concretă a angajamentului lor în direcţia unei soluţii politice, cu respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova. (...) Interesul nostru ca stat membru UE este să avem stabilitate, prosperitate, dezvoltare la graniţa UE, evident şi la graniţele României", a spus Predescu.
Oficialul MAE a arătat că partea română are "încrederea că mesaje