Introducerea cărţilor de identitate electronice, programată pentru data de 1 iulie, a fost amânată din nou, pentru anul viitor, după ce comisiile de specialitate din Camera Deputaţilor au formulat mai multe amendamente, potrivit Ministerului Afacerilor Interne (MAI).
Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date (DEPABD) din MAI, termenul pentru emiterea documentelor de identitate electronice, programat pentru data de 1 iulie, a fost amânat pentru 2014.
Potrivit sursei citate, cartea electronică va fi opţională iar cetăţenii vor putea, în continuare, să opteze pentru documentele de identitate clasice.
"Amendamentele formultate asupra proiectului vizează modificarea termenului privind realizarea platformei-pilot pentru constituirea sistemului informatic de emitere a cărţii electronice de identitate, care va fi prorogat pentru anul următor, stabilirea altui termen pentru generalizarea activităţii de emitere a cărţii de identitate la nivel naţional faţă de cel prevăzut (şase luni), precum şi eliminarea normelor referitoare la preschimbarea actelor de identitate, respectiv analizarea calendarului urmează a fi efectuată după desfăşurarea activităţii de generalizare a implementării noilor acte de identitate", arată DEPABD.
Introducerea cărţilor de identitate electronice, programată pentru data de 1 iulie, a fost amânată din nou, pentru anul viitor, după ce comisiile de specialitate din Camera Deputaţilor au formulat mai multe amendamente, potrivit Ministerului Afacerilor Interne (MAI).
Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date (DEPABD) din MAI, termenul pentru emiterea documentelor de identitate electronice, programat pentru data de 1 iulie, a fost amânat pentru 2014.
Potrivit sursei citate, cartea electronică va fi opţională iar cetăţenii vor