Germania a fost deranjata de procedura demiterii Presedintelui Romaniei in 2012. Reactia sa este cunoscuta. Odata definita ca „lovitura de stat”, actiunea initiata de Parlament a fost plasata in afara sferei statului de drept. Nici o institutie abilitata – de la Curtea Constitutionala a Romaniei la Comisia de la Venetia pentru Democratie prin Drept – nu a impartasit aceasta interpretare. Nu a contat. Tocmai ignorarea concluziilor formulate de respectivele institutii este incompatibila cu respectul pentru statul de drept.

Ce permite Germaniei o astfel de atitudine? Puterea! Dreptul si puterea nu fac, insa, casa buna. Caci puterea corupe; iar dreptul inceteaza acolo unde incepe abuzul puterii.

In realitate doamna Merkel a aflat la timp ca potrivit Constitutiei romane Presedintele Republicii poate fi demis prin referendum si ca la declansarea procedurii de demitere avizul Curtii Constitutionale are doar caracter consultativ - deci nu este obligatoriu sa tii seama de el. Chiar daca legea fundamentala germana exclude recurgerea la referendum, doamna Merkel stie ca referendumul ca forma de implicare a poporului in actul de decizie este admis de Consiliul Europei. De asemenea, doamna Merkel are propria experienta trista a abuzurilor Curtii Constitutionale germane, spre a nu intelege efectele politizarii unei asemenea instante.

Ceea ce a suparat Germania (si nu numai) a fost caracterul intempestiv al demersului. Este falsa impresia ca popularii europeni – si in special crestin-democratii germani – i-au sarit in ajutor domnului Traian Basescu din solidaritate de partid sau din simpatie personala. „Presedintele jucator”, preluand, prin incalcarea standardelor statului de drept, toate fraiele puterii de la executiv si legislativ (la care se adauga si controlul asupra justitiei si serviciilor secrete) reprezenta ancora intereselor occidentale (mai ales dar nu