Necuprins în listele de cuvinte ale celor mai multe dintre dicţionarele noastre, cuvîntul calmitate apare, din cînd în cînd, în uz, înlocuind substantivul calm, cam în acelaşi fel în care rigurozitate îl înlocuieşte, uneori, pe rigoare. În ambele cazuri, derivatul transparent (de la adjectivele calm, respectiv riguros, cu un sufix care formează denumiri abstracte ale calităţii) intră în concurenţă cu un împrumut mai vechi, din franceză (calme, rigueur). Într-o limbă artificială, raţionalizată, cu reguli puţine şi simple, formarea uniformă a derivatelor ar fi, probabil, normală. Limbile naturale sînt, însă, mult mai puţin previzibile, au variaţii şi neregularităţi care contrariază spiritele mai rigide şi complică procesul de învăţare – dar care, pînă la urmă, le conferă flexibilitate, producînd efecte stilistice de tot soiul. Pierderea de eufonie şi eleganţă a unei forme scurte, deja în uz (în cazul nostru, calm) nu poate fi compensată de avantajele inovatoare ale regularizării.
DE ACELASI AUTOR Regim şi dietă Postac, comentac, lăudac Huzur / "Timp cînd n-ai nevoie să munceşti şi eşti fericit" Opinologi, părerişti, părerologi În limba română de azi, calmitate apare în limbajul jurnalistic, în contexte caracterizate de o anume preţiozitate (calmitatea e deţinută, extrasă, inspirată etc.): „interiorul caselor marocane deţine calmitate şi o frumuseţe aparte“ (a1.ro); „Faţa ascunsă a lui Mourinho – un exemplu de calmitate“ (sport. ro); „Din glas ţi-am extras calmitatea“ (adevarurilevietii.net); „aceste metode constau în concentrarea pe ceva ce inspiră calmitate“ (ele.ro). Forma pare să circule şi în româna vorbită în Republica Moldova: „Filat către Marinuţă: «Un bărbat adevărat nu-şi demonstrează puterea prin forţa fizică, dar prin calmitate»“ (inprofunzime.md, citat în care e neobişnuită şi construcţia nu…, dar, în loc de nu…, ci). Calmitate intră, se pare, î
