Două mari investiții se derulează în paralel în orașul Târgu Frumos. Vorbim de proiectul de reabilitarea a străzilor și trotuarelor din Cartierul Nou, Florilo, strada 22 Decembrie, și de cel cu privire la reabilitarea Stației de Tratare a apelor uzate, extinderea rețelelor de canalizare și înlocuirea conductelor vechi. Proiectul cu privire la modernizarea străzilor se ridică la 1 milion de euro, banii find împrumuți de Primărie de la o bancă, în timp ce a doua investiție se ridică la 10 milioane euro și este finanțată de Apa Vital.
Administrația locală împreună cu reprezentanții firmelor care execută lucrările au avut o întâlnire unde au convenit să fie realizate mai întâi lucrările de canalizare și extindere a rețelelor pe străzile unde urmează să fie turnat covor asfaltic.”Ambele proiecte sunt foarte importante pentru comunitatea noastră. Vom avea o stație de tratare a apelor uzate, se vor face extinderi de rețele și înlocuite conductele vechi”, ne-a declarat Ion Angheluș, viceprimarul orașului Târgu-Frumos.
Citește și: Circuit închis pentru Morga Spitalului Joi se întrerupe apa în zona vale timp de 6 ore CP senatorul PSD Sorin Lazăr: Exportul de pui către Belarus, dispozitivele medicale și despăgubirea deponenților de la CEC SA Echipamente medicale înnoite la Spitalul Municipal de Urgență

Ad