Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ştrandul Tineretului se deschide sâmbătă şi va avea cele mai mari preţuri din judeţ

Publicat in Adevarul, joi 20 iunie 2013 ·

Sălăjenii vor avea la dispoziţie, începând din acest weekend, încă în ştrand în care să se răcorească în zilele toride de vară. Este vorba despre Ştrandul Tineretului din Zalău, care va fi, de sâmbătă, cel mai scump ştrand din Sălaj.

Ştrandul Tineretului îşi deschide, în sfârşit, porţile în acest weekend. Cel puţin asta susţine Petru Buboi, administratorul bazei, care precizează că a investit acolo în ultima perioadă aproximativ 100.000 de euro.Banii s-au dus, în mare parte, pe refacerea fundului bazinului şi pe recompartimentarea lui. Mai exact, bazinul cu o adâncime iniţială de 2 metri a fost împărţit în trei bazine mai mici, unul cu o adâncime de un metru, altul în care apa va avea un metru şi jumătate şi al treilea - cu o adâncime a apei de 1,8 metri.

Odată cu investiţiile la bazin vin, însă, şi scumpiri la biletele de intrare. Astfel, un adult va avea de plătit, începând de sâmbătă, 22 iunie, când se deschide ştrandul, 14 lei. Copiii mai mari de 4 ani vor plăti 10 lei, cei mai mici de atât putând intra gratuit.

La Boghiş, bazinele de afară sunt pline cu apă şi îi aşteaptă pe amatorii de distracţie încă de sâmbătă, 27 aprilie. Potrivit administratorului complexului, Cristian Toma, a fost umplut atât bazinul mare, cât şi cel pentru copii, iar preţurile sunt următoarele: 10 lei - intrarea pentru adulţi, 7 lei - pentru copii, 5 lei - locul de parcare pentru maşină. Există şi o reducere care se aplică, însă, doar de luni până joi, după ora 16.00, când adulţii plătesc doar 7 lei, copiii - 5 lei, iar parcarea maşinii este gratuită.

La Broscăria de la Şimleu preţul unui bilet a rămas la fel ca şi anul trecut, 8 lei pentru adulţi şi 6 lei pentru copii.

La băile din Jibou, potrivit administratorului Viorica Buda, se poate face atât baie terapeutică, în căzile din baza de tratament, unde intrarea costă 10 lei de persoană,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 8 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 7 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 9 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 11 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 10 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 8 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 9 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 7 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 5 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

17°
lun.

17°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°