Zilele acestea iarasi, pentru a nu stiu cata oara in acesti peste douazeci de ani care au trecut de la evenimentele din decembrie 1989, ma intreb ce s-a intamplat cu tara noastra. Cum a fost posibil ca Romania sa redevina un stat politienesc in care domneste faradelegea, in care cetateanul obisnuit se afla lipsit de aparare in fata nu numai a infractorilor, dar chiar si in fata celor care au menirea de a-l proteja?
Traim in Republica Procurorilor Romania (RPR): ei sunt o “confrerie” care instrumenteaza dosare, conduc guvernul, ministerul Justitiei, Consiliul Superior al Magistraturii, judeca in Curtea Constitutionala si reprezinta mai mult de o treime dintre judecatorii Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Nevinovatii pot fi inhatati in plina strada si aruncati in puscarie, iar infractorii isi vad linistiti de ale lor. Ceausescu ar fi fericit: traind in democratie, cetatenii Romaniei sunt mai terorizati decat in timpul comunismului. Regimul Basescu, bazat pe agentii acoperiti — ODC – ofiteri deplin conspirati — a reusit aceasta “performanta”.
Evenimente din viata mea, pe care le-am crezut minore, m-au pus pe ganduri. S-a intamplat acum aproape opt luni. Un derbedeu, un trantor, care toata viata a trait pe spinarea altcuiva, s-a gandit ca eu am devenit o potentiala victima. Adica am implinit o varsta care, in capul lui, e suficient de inaintata ca sa fiu vulnerabil. Andrei Stancu din strada Jean-Louis Calderon are aproape 40 de ani, zece clase si nicio meserie. Cand era mai tanar, facea rost de bani schingiuindu-si bunicul, batandu-si mama sau iubita care, oricum, fiind femeie e “numai buna de trimis la produs”. Andreea Zamfir nu e prea frumoasa dupa gustul individului, dar e “buna” pentru ca lucreaza la o banca “tare”. Banuiesc ca sefii ei de la ING nu sunt la curent cu “anturajul” angajatei lor. L-am ajutat si eu pe Andrei Stancu nu o data. Stiam ca