Aceștia protestează față de salariile mici și condițiile de muncă din spitale. Lor li se vor alăturăși medicii de familie și asistenții medicali.
Bolnavii din județul Neamț au primit, miercuri, o veste care le dă frisoane. Întreg personalul din sistemul sanitar amenință cu proteste, greve și demisii, începând din luna iulie, din cauza salariilor mici, a condițiilor de lucru și a modului în care sunt tratați angajații din Sănătate în România.
Anunțul privind protestele personalului medico-sanitar a fost făcut, miercuri, de președintele Colegiului Medicilor din Romania (CMR), profesor doctor Vasile Astărăstoae. Medicii reclamă, în primul rând, salariile mici – echivalentul a 200 de euro pe lună pentru un rezident și, respectiv, 500 de euro în cazul unui specialist. Personalul din Sănătate se plânge și de condițiile de lucru, dar și de modul în care este tratat de către autorități și de către unii pacienți. Calendarul protestelor va include marșuri, greve și demisii în bloc, dacă nu le sunt rezolvate problemele. În perioada următoare, vor avea loc consultări în teritoriu cu privire la stabilirea calendarului protestelor. “În următoarele două săptămâni ne vom întâlni și cu sindicatele medicilor de familie, dar cu organizațiile profesionale ale asistenților medicali și personalului auxiliar. Vrem să facem o singură asociație care să ne reprezinte, iar protestul nostru să aibă impact cât mai mare, pentru că nu se mai poate așa. Este inadmisibil ca un medic primar să aibă un salariu sub 1.000 de euro, în vreme ce un director din cadrul unei regii de stat să aibă 20.000 de euro. Unde este importanța socială a muncii medicului? De asemenea, vrem ca imaginea profesiei de medic să fie reabilitată, pentru că, în momentul de față, suntem ținta unor atacuri denigratoare fără precedent. Vom începe prin reducerea activității, așa cum s-a întâmplat în Polon