Ziua Internaţională Olimpică va fi marcată duminică la Ploieşti cu un cros la care sunt invitaţi ploieşteni de toate vârstele. Câştigătorii vor fi premiaţi
Pe 23 iunie, Ploieştiul va fi gazda Crosului Municipal „Ziua Olimpică”, un eveniment organizat
în parteneriat cu Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, Academia Olimpică Română, filiala Prahova, Inspectoratul Şcolar Prahova şi Direcţia pentru Tineret şi Sport Prahova.
Evenimentul este deschis participanţilor de orice vârstă şi se va desfăşura pe Bulevardul Independenţei, înscrierile urmând a se efectua în baza actului de identitate, începând cu ora 08.30, în spaţiul special amenajat lângă statuia Radu Stanian. După finalizarea înscrierilor, se va da succesiv startul pe categorii de vârstă.
Participanţii vor primi din partea organizatorilor tricouri cu însemnele olimpice şi diplome de participare. Câştigătorilor le vor fi oferite fanioane, brelocuri, şepci cu însemnele olimpice şi alte premii surpriză.
Pentru buna desfăşurare a crosului, în intervalul orar 8.00 – 12.00, traseele regulate urbane cu parcurs pe B-dul Independentei vor fi deviate pe strada Bobâlna la sensul spre Gara de Sud, respectiv pe strada Democraţiei la sensul spre Centru.
Vă mai recomandăm
FOTO „Tocilarii“ din Ploieşti s-au întrecut la cros. Toată lumea a câştigat
FOTO Taberele din Prahova, pregătite să primească elevi din toată ţara. Cât mai costă o tabără pentru copii