Primăria va încheia trimestrul doi al acestui an cu un excedent financiar de aproximativ 6 miliarde lei. Acest lucru înseamnă că în conturile Primăriei a rămas o sumă de bani necheltuită, din sumele estimate pentru trimestrul doi. Anunțul a fost făcut de administratorul public Gică Zanet, în cadrul conferinței de presă organizată ieri de primarul Dumitru Pantazi, unde a prezentat un raport de activitate după primul an de mandat.
Zanet a explicat că la finalul trimetrului executivul va propune consilierilor o nouă rectificare de buget, sumă ce va trebui reprtizată pe capitole fiind de 600.000 lei.”Principala noastră preocupare de când am ajuns la Primărie a fost aceea de a inventaria ceea ce am găsit și de a găsi soluții pentru rezolvarea lor. Au fost datorii foarte mari care le-am achitat. Anul acesta, prin cheltuirea eficientă a banului public, am reușit la finalul primului trimestru să venim cu rectificare bugetară. La fel se va întâmpla și la finalul lunii iunie. Este vorba tot de aceeași sumă, de 600 mii lei. Avem un procent de încasare în ceea ce privește taxele și impozitele foarte bun, de peste 100%. Avem depășiri de sume prevăzute la concesiuni și alte taxe”, a declarat Gică Zanet, administratorul public.
Când se va supune votului bugetului local această rectificare, executivul va prezenta și o listă cu priorități pentru finanțarea anumitor proiecte. Tot din această sumă executivul va aproba cel mai sigur și bani pentru igienizarea școlilor sau dotarea lor.
Citește și: Circuit închis pentru Morga Spitalului Echipamente medicale înnoite la Spitalul Municipal de Urgență Abuz în serviciu al primarului Dumitru Pantazi. Încalcă o Hotărâre de Consiliu Local pentru a favoriza o vecină de a cuscrului său, Gică Zanet! Administratorul Public a renunțat la toate Consiliile de Administrație din care făcea parte
Primăria va încheia