Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Licitaţie de 6,4 milioane de euro pentru repararea străzilor Sucevei, adjudecată de trei firme sucevene

Publicat in Monitorul de Suceava, joi 20 iunie 2013 ·

Licitaţia de atribuire a lucrărilor de reparaţii stradale pentru următorii doi ani, care a avut loc la finele săptămânii trecute, a fost câştigată de trei firme sucevene, care s-au asociat, venind cu o ofertă comună.

Valoarea licitaţiei adjudecate de asocierea de firme SC SUCT SRL, SC Florconstruct SRL şi SC Conbucovina SA este de 28 de milioane de lei (280 de miliarde de lei vechi), fără TVA.

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a precizat că la licitaţie au fost depuse patru oferte, oferta câştigătoare fiind desemnată ca urmare a aplicării principalului criteriu de atribuire - preţul mediu cel mai scăzut.

Alte oferte au fost depuse de către asocierea SC Tehnic-Asist SRL Botoşani - SC Auto Tehnorom SRL Şcheia, care s-a situat pe locul doi ca punctaj obţinut, SC Geiger Transilvania SRL – locul trei, pe ultimul loc, ca valoare a tarifelor, situându-se oferta CCCF Drumuri şi Poduri Timişoara SRL.

Edilul sucevean a precizat că semnarea contractului se va face doar după ce va trece şi perioada de depunere a unor eventuale contestaţii, conform legii.

„Sperăm ca în cel mai scurt timp să avem un asfaltator desemnat să se ocupe de această problemă în următorii doi ani, astfel încât să conturăm o strategie la nivelul întregului oraş. Până acum, an de an, întârzierea cu care s-a aprobat bugetul ne-a lăsat foarte puţine luni pentru a putea lucra”, a declarat primarul Sucevei, Ion Lungu.

Licitaţia de atribuire a lucrărilor de reparaţii stradale pentru următorii doi ani, care a avut loc la finele săptămânii trecute, a fost câştigată de trei firme sucevene, care s-au asociat, venind cu o ofertă comună.

Valoarea licitaţiei adjudecate de asocierea de firme SC SUCT SRL, SC Florconstruct SRL şi SC Conbucovina SA este de 28 de milioane de lei (280 de miliarde de lei vechi), fără TVA.

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a precizat că la licitaţie au fost de

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 5 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 8 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 5 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 12 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 10 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 8 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 4 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Maia Sandu, la Summitul Moldova-UE: „Kremlinul și vocile sale cunosc doar șantaj și control/ Vor să ne taie accesul la fonduri, parteneriate și speranță”

HotNews acum 5 ore
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a acuzat Rusia că vrea să taie „accesul la fonduri, la parteneriate, la speranţă” al ţării sale, informează Agerpres. Ea a declarat, într-o conferinţă de presă organizată la finalul summit-ului bilateral

Vremea

București
acum

23°
sâm.

21°/33°
dum.

21°/37°
lun.

22°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

21°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

21°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

21°
sâm.

17°/34°
dum.

21°/40°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°