Da, reţelele de televiziune sînt esenţiale pentru ca filmele-documentare să ajungă la public. Însă tot Televiziunea este şi cea care strică filmul-documentar. Ea impune formate, standardizări, chiar şi teme sau direcţii clare de atac pentru documentarişti. Supuse unor norme adesea stricte din partea instituţiilor de reglementare, televiziunile „îmblînzesc“ filmul documentar, susţinînd, în numele corectitudinii politice, al pluralismului, al gustului public etc., fie teme cuminţi, fie tratări reci şi de o castratoare echidistanţă. Imperativul economic produce, şi el, efecte deloc neglijabile. Mai ales posturile private preferă filmele care tratează, conformist, teme deja cunoscute publicului vast sau subiecte care se presupune că ar interesa audienţa generală, neglijînd probleme importante, dar care ating doar agende locale. Ca să nu mai vorbim de finanţarea acestui gen de filme, care e mică, mică, tot mai mică...
DE ACELASI AUTOR Mare. Mai mare. Maxim Alexandra Rusu - Managing Partner, Booktopia După Bookfest Tovarăşii cîntă la Berlin Cu cîteva zile înainte de deschiderea Festivalului „Sunny Side of the Doc“ (La Rochelle, 25- 28), Libération publica un articol amplu despre întrebările şi îndoielile producătorilor. „Sunny Side of the Doc“ e, de fapt, o mare piaţă, un tîrg de producţii şi idei pentru filme documentare. Evenimentul, ajuns la ediţia cu numărul 24, atrage un număr mare de producători şi profesionişti – şi are o reputaţie mondială. În ultimii ani, „Sunny Side of the Doc“ s-a concentrat pe pieţele emergente şi pe noile tehnologii, reuşind să „cupleze“ reţele de difuzare din Est şi din Vest. Ceea ce ar trebui să fie o întîlnire senină (numele festivalului, cel puţin, sugerează această interpretare) pare să fie, anul acesta, un fel de parastas al documentarului. Căci producătorii de film documentar sînt, parcă, mai pesimişti ca niciodată. Ei sînt
