Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Bătălia” băuturilor: cafea versus ceai negru

Publicat in Adevarul, joi 20 iunie 2013 ·

Imaginează-ţi o întrecere mai puţin obişnuită: între două tipuri de băuturi cu care ne începem ziua. Câştigă nu cea mai gustoasă, ci cea mai sănătoasă, adică acel preparat care te menţine în formă şi-ţi oferă cea mai mare zestre de substanţe nutritive!

Micul dejun cotidian are două „vedete“ constante: cafeaua şi ceaiul negru. Cafeaua – un star controversat – este una din cele mai consumate băuturi din lume, după apă, şi a fost mult timp suspectată că favorizează apariţia anumitor afecţiuni, în special a celor cardiovasculare. Studii recente au făcut însă dreptate cafeluţei, punând în evidenţă beneficiile ei, asociate unui consum moderat (200-300 mg cofeină pe zi):

stimulator al sistemului nervos central, al respiraţiei şi al digestiei, leac antimigrene şi antistres, adjuvant în cure de slăbire. Au fost scoase în evidenţă proprietăţile ei antioxidante şi acţiunea preventivă în cazul maladiilor

Alzheimer şi Parkinson. Prin urmare, gustul inconfundabil al cafelei e dublat şi de certe virtuţi terapeutice!

Ceaiul negru, apreciat peste tot în lume, este principalul concurent al cafelei. „Talentele“ lui sunt puse în valoare cu orice ocazie, începând cu gustul rafinat, trecând prin conţinutul bogat în flavonoide – care încetinesc apariţia osteoporozei la femei,în antioxidanţi – prieteni cu sistemul cardiovascular şi combatanţi ai îmbătrânirii, şi terminând cu veritabilul efect revigorant şi antidepresiv.

Comparăm două căni în cuantum de 250 ml – cantitatea de cafea recomandată a fi consumată zilnic – cu două căni de ceai negru. Procentele următoare reprezintă „x la sută” din necesarul zilnic,

raportat la organismul uman.

Pe locuri, fiţi gata... start!

Probe obligatorii

• Proba caloriilor

Când vine vorba de temutele calorii, nici cafeaua şi nici ceaiul nu-ţi dau bătaie de cap: două căni de cafea îţi aduc tot a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudine 4 în zona Vancea

News.ro acum o ora
Un cutremur cu magnitudine 4 s-a produs duminică dimineaţă în zona Vancea. ”În ziua de 24 Noiembrie 2024 la ora 07:16:17 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.0, la adâncimea de 140

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Marcel Ciolacu: Am votat pentru o Românie puternică economic, o Românie cu o voce puternică în lume / Am votat pentru stabilitate, echilibru şi echitate socială

News.ro acum 19 minute
Candidatul PSD la Preşedinţie Marcel Ciolacu a declarat duminică, după ce a votat la alegerile prezidenţiale, că , a votat pentru o Românie puternică economic, o Românie cu o voce puternică în lume şi una în care cetăţenii să aibă un trai decent. El

Ciucă: am votat pentru prosperitate, securitate şi democraţie, am votat util

Mediafax acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a votat duminică dimineaţă în cadrul alegerilor prezidenţiale. „Am votat pentru prosperitate securitate şi democraţie, am votat util”, a spus Ciucă la ieşirea de la urne.

Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1

Mediafax acum 14 minute
Pilotul echipei Red Bull, Max Verstappen, a cucerit al patrulea său titlu mondial, terminând duminică în faţa lui Lando Norris (McLaren) cursa de la Las Vegas. El a încheiat pe locul 5 în Marele Premiu câştigat de George Russell (Mercedes).

Ilie Bolojan a votat pentru un preşedinte responsabil

Mediafax acum 24 minute
Fostul primar al Oradiei şi actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, şi-a exercitat dreptul la vot duminică dimineaţă. La ieşirea de la urne, acesta a transmis un mesaj concentrat pe viitorul european al ţării.

LIVE TEXT Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Peste 1 milion de cetăţeni au votat în ţară

Mediafax acum 14 minute
Duminică, 24 noiembrie, alegătorii români sunt chemaţi la urne pentru a vota la alegerile prezidenţiale. În ţară au fost organizate 18.968 secţii de votare, iar în străinătate 950 de secţii. Preşedintele României este ales pentru un mandat de 5 ani.

Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie

Ziare.com acum o ora
Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie, au confirmat forţele aeriene americane (USAF), conform The Guardian. „Sisteme aeriene mici fără pilot” au fost văzute între 20 şi 22 noiembrie peste RAF Lakenheat

Alegeri prezidențiale 2024. Candidați sancționați pentru propagandă electorală / Câte amenzi s-au dat

HotNews acum o ora
Mai multe persoane, inclusiv candidați la alegerile prezidențiale, au fost sancționate pentru propaganda electorală, după încheierea oficială a campaniei electorale, a anunțat duminică dimineața purtătorul de cuvânt al MAI, comisar-şef de poliţie Mo

Lucian BODE, la ieșirea de la vot: Am votat OMUL căruia îi se potriveşte cel mai bine HAINA prezidenţială

Gandul acum o ora
Printre primii lideri liberali care au votat deja se numără și secretearul genearl al PNl, Lucian Bode. Începând cu ora 07.00, acesta a declarat că a”votat omul căruia îi se potriveşte cel mai bine haina prezidenţială”. Bode a votat la Secția nr. 1,

Referendum Bucureşti 2024. Bucureștenii, aşteptaţi duminică să răspundă la trei întrebări

HotNews acum 56 minute
Aproape 1,8 milioane de alegători din Bucureşti sunt chemaţi duminică, 24 noiembrie, odată cu primul tur al alegerilor prezidenţiale, și la referendumul local inițiat de primarul general Nicușor Dan, care vrea ca bucureștenii să decidă în privința î

Vremea

București
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/5°
Constanta
acum

dum.

1°/6°
lun.

4°/6°
mar.

3°/7°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

dum.

-1°/6°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°