Analiza meteoriţilor de origine marțiană căzuţi pe Terra şi a rocilor cercetate de roverul Spirit trimis de NASA pe Marte sugerează faptul că atmosfera planetei roții conținea oxigen în urmă cuaproximativ patru miliarde de ani, potrivit Daily Mail. Sursa: Reuters
Pe Terra, oxigenul a început să se acumuleze în cantităţi importante în atmosferă abia un miliard de ani mai târziu.
Oamenii de ştiinţă au comparat structura meteoriţilor marţieni căzuţi pe Terra cu datele transmise de roverul Spirit trimis de NASA pe Marte.
Diferenţele dintre compoziţiile acestor roci pot fi cel mai bine explicate prin abundenţa oxigenului în istoria timpurie a planetei Marte.
Roverul Spirit explora în acel moment o regiune străveche de pe Marte, în care există roci vechi de cel puţin 3,7 miliarde de ani.
Acele roci prezintă urme ale unei expuneri timpurii la acţiunea oxigenului, înainte de a fi "reciclate" - rocile au fost atrase la adâncimi mici în zone din interiorul planetei Marte şi aruncate apoi din nou la exterior prin erupţii vulcanice.
Pe de altă parte, meteoriţii marţieni de origine vulcanică provin din straturi mai adânci ale planetei şi au fost mai puţin afectaţi de acţiunea oxigenului.
Meteoriţii marţieni au ajuns pe Terra după ce au fost expulzaţi în spaţiu în urma unor erupţii uriaşe sau în urma coliziunii cu Marte a unor corpuri cereşti.
Acest studiu, publicat în revista Nature, prezintă implicaţii foarte importante în legătură cu posibila existenţă a vieţii pe Marte.
Pe Terra, atmosfera a fost completată treptat cu oxigenul eliberat prin fotosinteza microbilor. Acest fenomen a fost denumit de oamenii de ştiinţă Marele eveniment de oxigenare.
În schimb, legătura dintre oxigen şi viaţa pe Marte este mai puţin certă. Oxigenul ar fi putut fi produs pe cale biologică, dar şi prin reacţii chimice produse în atmosfera marţiană. @N_