Ajuns la o vârstă  venerabilă, fostul cancelar al Germaniei, Helmut Kohl, are frisoane de sinceritate. Se autoflatează mărturisindu-ne că a acţionat ca un dictator atunci când a obţinut introducerea monedei europene comune. Crezul era simplu, fiindcă “Statele cu o monedă  comună n-ar fi iniţiat niciodată un război  unele împotriva altora. O monedă comună este mai mult decât o monedă cu care plăteşti”. Prin urmare, frica de un nou răzbel  l-a îndemnat să acţioneze ca atare şi să lege, artificial, printr-o simplă monedă, statele Europei. În viziunea reunificatorului germanilor,  “democraţia reprezentativă  poate  avea succes numai dacă cineva se ridică şi spune: aşa stau lucrurile”. Dar nici în democraţia cealaltă lucrurile nu stăteau altcumva. Aşadar, în orice regim, trebuie să se scoale unul şi să bată cu pumnul în masă, stabilind direcţia. Restul se porneşte de la sine, căci “există  o serie întreagă de persoane din partidul tău care spun: dacă el cade, cădem şi noi”. Ce simplu apare totul acum. Care principii, care conştiinţe ? vax albina ! Spiritul de gaşcă şi spaima de a-şi pierde privilegiile şi funcţiile, ori, mai rău, libertatea, iată motorul adevărat al politicii. De aici şi de aiurea, de ieri, de azi şi dintotdeauna. Pe asta se bazează forţa oricărui dictator,  pe complicitatea interesată a camarilei. Iar “dictatorul” Kohl cunoştea bine această slăbiciune a conaţionalilor săi, că doar ei îl proptiseră şi pe Hitler cândva. Da, întrucât şi pe vremea Führerului s-au îngrămădit  destui să gândească la fel, “dacă el cade, cădem şi noi”… Şi era să se prăbuşească o planetă întreagă din cauza  laşităţii şi stricăciunii morale ale altor activişti de partid…

(Apropo, nu acelaşi spirit  de gaşcă militaro-ideologică l-a determinat, de pildă, pe Hitler să-şi doneze partidului, prin testament, “posesiunile personale” ? În semn de  recunoştinţă, desigur, de vreme ce f