Procesul de eliberare a noilor acte de identitate electronice nu va demara pe 1 iulie, aşa cum era stabilit iniţial. Motivul este lipsa cadrului legal.
În prezent, proiectul de lege privind aprobarea OUG nr. 82/2012, care vizează crearea cadrului legal necesar introducerii noilor acte de identitate se află în dezbatere la Comisiile de specialitate ale Camerei Deputaţilor, după ce a fost adoptat de Senat, se arată într-un comunicat către capital.ro.
Amendamentele formulate asupra proiectului vizează inclusiv modificarea normelor referitoare la termene, respectiv termenul privind realizarea platformei-pilot pentru constituirea sistemului informatic de emitere a cărţii electronice de identitate, de punere în circulaţie a cărţii electronice de identitate şi a cărţii de identitate şi de generalizare a activităţii de emitere a cărţii electronice de identitate şi a cărţii de identitate, mai relatează sursa citată.
De asemenea, amendamentele vizează şi procedura preschimbării eşalonate a actelor de identitate aflate în circulaţie, se mai arată în comunicarea MAI.
Procesul de eliberare a noilor acte de identitate electronice nu va demara pe 1 iulie, aşa cum era stabilit iniţial. Motivul este lipsa cadrului legal.
În prezent, proiectul de lege privind aprobarea OUG nr. 82/2012, care vizează crearea cadrului legal necesar introducerii noilor acte de identitate se află în dezbatere la Comisiile de specialitate ale Camerei Deputaţilor, după ce a fost adoptat de Senat, se arată într-un comunicat către capital.ro.
Amendamentele formulate asupra proiectului vizează inclusiv modificarea normelor referitoare la termene, respectiv termenul privind realizarea platformei-pilot pentru constituirea sistemului informatic de emitere a cărţii electronice de identitate, de punere în circulaţie a cărţii electronice de identitate şi a cărţii de identitate şi de