Cum creditele ipotecare clasice presupun un avans considerabil, acesta poate fi acumulat cel mai bine prin băncile pentru locuinţe, putând apoi contracta un credit locativ la cele mai bune costuri
În ultima vreme se observă că băncile acordă o atenţie tot mai mare creditării ipotecare în moneda naţională, dată fiind subţierea finanţării în euro de la băncile mamă, dar şi marjele prea mici de profit pe euro. În acest context, băncile pentru locuinţe, care finanţează doar în lei şi la dobânzi fixe, devin tot mai vizibile.
Deşi poate mulţi ar crede că cele două bănci specializate de pe piaţă - BCR BpL şi Raiffeisen BpL - acordă finanţări mai mult pentru îmbunătăţirea domeniului locativ, realitatea e cu totul alta, creditele pentru achiziţii de locuinţe având cea mai mare pondere în totalul finanţărilor, de peste 50%.
Ceea ce înseamnă că tot mai mulţi
români conştientizează avantajul economisirii prealabile, faţă de creditul imediat, ei fiind stimulaţi şi de prima importantă de la stat (25% anual pe contract, maximum 250 euro).
Având o vechime mai mare în piaţă, Raiffeisen Banca pentru Locuinţe (RBL) spune că din volumul creditelor acordate circa 70% sunt credite ipotecare (de achiziţie), pe o periodă medie de 8 ani. Valoarea medie a creditelor pentru achiziţie acordate de RBL este de 150.000 lei (circa 33.300 euro). Ca număr, două din zece credite acordate de Raiffeisen BpL sunt de achiziţie. „Creşterea cererii de credite pe care o înregistrăm în această perioadă confirmă că avem un produs de creditare în lei avantajos. Sunt plăcut surprinsă să observ că din ce în ce mai mulţi români sunt interesaţi să achiziţioneze, modernizeze locuinţe cu creditele în lei. Acum, pentru oameni nu mai este important cât de mare este creditul pe care îl pot lua mâine, ci cât plătesc în total pentru el. Din această perspectivă, un credit tip „bauspar“, ofer