Remi Vrignaud (foto), presedintele Uniunii Nationale a Societatilor de Asigurare din Romania, a declarant joi ca membrii UNSAR se asteapta ca Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) sa dea dovada de transparenta in luarea deciziilor privind piata asigurarilor.
“In ce priveste membrii UNSAR, ne dorim de la noua autoritate in primul rand reguli clare si o predictibilitate a actului de reglementare. Pentru investitorii straini existenti, dar si pentru cei care intentioneaza sa intre pe piata asigurarilor, predicitibilitatea legislativa este elementul esential in luarea deciziei de a intra sau de a ramane pe o piata iar industria asigurarilor nu face exceptie de la aceasta regula”, a spus Vrignaud.
“Ne dorim in al doilea rand ca noua autoritate sa dea dovada de transparenta in luarea deciziilor privind piata asigurarilor. Aceasta s-ar traduce prin furnizarea in mod deschis, explicit si oportun a tuturor informatiilor care au relevanta pentru operatorii din piata dar si a celor care se adreseaza publicului larg”, a adaugat acesta in cadrul Conferintei Asiguratorilor din Romania.
Remi Vrignaud a mai precizat ca serviciile financiare se bazeaza pe increderea populatiei in sistem, astfel ca orice autoritate de supraveghere este pilonul central care vegheaza la respectarea angajamentelor luate de operatorii din pietele supravegheate, catre clientii lor.
“Nu in ultimul rand, membrii UNSAR isi exprima dorinta si disponibilitatea de a deveni parteneri de dialog cu Autoritatea de Supraveghere Financiara, de a dezvolta o colaborare eficienta avand ca scop imbunatatirea legislatiei in domeniu , educarea consumatorului de asigurari, cresterea increderii populatiei in industria asigurarilor”, a spus seful UNSAR.
In aceasta primavara, Autoritatea pentru Supraveghere Financiara (ASF) a preluat in totalitate atributiile Comisi