O metodă prin care se duc pe apa Sâmbetei banii asiguraţilor o reprezintă contractele preferenţiale făcute de spitale publice cu fi rme ale unor şefi de secţie. Ultimul exemplu vine de la Timişoara
Un control făcut la Spitalul Judeţean din Timişoara, ale cărui rezultate au fost făcute publice în această săptămână, a scos la iveală faptul că spitalul a plătit către firma deţinută de doctorul Horia Pleş (şeful Clinicii de Neurochirurgie din spital) şi soţia sa, aproape 4 milioane de lei în cinci ani de contract, pentru investigaţii realizate, după ce tomograful spitalului s-a stricat irecuperabil. Cu alte cuvinte e vorba de aproape 1 milion de euro. Bani cu care spitalul ar fi putut cumpăra nu unul, ci două tomografe ultraperformante, aşa cum ne-a declarat reprezentantul zonal al companiei Siemens.
2009: „Tomograful spitalului se stricase”
Fostul manager al Spitalului Judeţean Timişoara, Gheorghe Nodiţi, cel în mandatul căruia s-a derulat cea mai mare parte din contractul cu Neuromed, explică plăţile direcţionate spre firma colegului său prin lipsa unui tomograf în unitatea sanitară.
„Contractul cu Neuromed are o vechime de cinci ani. El a fost început pentru că pe vremea respectivă tomograful spitalului, vechi de 6 ani, se defectase, iar noi nu puteam face investigaţiile necesare tratamentului pacienţilor, astfel că am ajuns la Neuromed care avea cea mai bună calitate a rezultatelor şi posibilităţilor de investigare a pacienţilor”, a explicat chirurgul plastician Gheorghe Nodiţi. Contractul a mers ca uns ani de zile. Medicii făceau pe bandă rulantă trimiteri către Neuromed (între 500 şi 1.000 – potrivit unei declaraţii de presă mai vechi a lui Nodiţi) şi Casa de Sănătate deconta.
După trei ani, spitalul a primit bani pentru propriul tomograf. Deşi bani erau destui s-a cumpărat unul nu aşa de performant precum cele de la Neuromed. „Am achiziţi